Porumbelul gulerat

Cel mai mare porumbel din Europa, această specie a prosperat ca rezultat al dezvoltării agriculturii, fiind considerat dăunător pentru fermieri. Se hrăneşte în stoluri la sol, dar este foarte agil în copaci, căţărându-se pe vârfurile ramurilor pentru a culege fructe şi seminţe. Masculii activi sexual execută zboruri demonstrative, acompaniate de bătăi din aripi, pentru a atrage femelele. Femela produce, de regulă, unu sau două ouă pe sezon. Puiul este îngrijit în cuib de ambii părinţi.

Columba palumbus

Areal: Europa, N-V Africii,V şi C Asiei

Lungimea: 41 – 45 cm

Greutatea: 275 – 700 g

Penajul: Similar la ambele sexe


Porumbelul de stâncă

Originar din sudul Europei, Asia şi Africa de Nord, porumbelul de stâncă – una dintre cele mai răspândite specii de păsări nedomesticite – este predecesorul porumbeilor de oraş. Deşi porumbelul sălbatic are, în general, penajul cenuşiu, cu iridescenţe pe gât şi pe partea superioară a pieptului, porumbeii de oraş variază mult în aspect. Deşi unii porumbei de oraş au remarcabile abilităţi de orientare, populaţia sălbatică este în general sedentară, îşi face cuibul pe promontorii şi printre stânci. Pentru cei de oraş, podurile şi marginile ferestrelor constituie locuri preferate de cuibărit.

Columba livia

Areal: America de Nord, Centrală şi de Sud, Africa, Europa

Lungimea: 31 – 34 cm

Greutatea: 200 – 300 g

Penajul: Similar la ambele sexe


Porumbei

Porumbeii familiari pe care îi vedem în j oraşele şi în zonele agricole din întreaga lume sunt numai o parte mică a unui grup divers. Pădurile tropicale adăpostesc o imensă varietate de specii, multe dintre ele strălucitor colorate, trăind în copaci sau la sol. Speciile mai mari sunt cunoscute în general sub denumirea de porumbei, iar cele mai mici de hulubi. Porumbeii adulţi produc o substanţă nutritivă – „lapte de guşă“ – cu care îşi hrănesc puii.

Anatomie

Porumbeii suni rotofei, cu pieptul plin, cu ciocul şi capul mic; când merg, îşi clatină capul înainte şi înapoi pentru a-l ţine într-o poziţie constantă faţă de corp. Porumbeii i sunt zburători consacraţi, aripile lor, de regulă mari, fiind propulsate de muşchi puternici, care le permit să parcurgă distanţe mari la viteze considerabile. Penajul este des şi moale, deşi multe specii au o zonă de piele descoperită în jurul fiecărui ochi.

Hrănire

Porumbeii sunt în principal vegeHReni. În general pot fi împărţiţi în două grupe: mâncători de seminţe şi mâncători de fructe. Toţi au un intestin special adaptat, cu o guşă bine dezvoltată şi o puternică pipotă musculoasă; aceasta din urmă este folosită pentru măcinarea hranei, adesea ajutată de nisip mare sau pietricele înghiţite. Consumatorii de fructe, hrănindu-se cu produse mai digestibile, au intestine mai scurte decât consumatorii de seminţe.

Adăpostire

Porumbeii se adăpostesc adesea in comun, fie in grupuri cu intervale intre indivizi, fie înghesuiţi unul într-altul. Când sunt deranjaţi, câteva păsări din adăpost îşi iau subit zborul cu impetuoase bătăi de aripi, o tactică şoc menită să alarmeze intruşii.


Garia

Un pinguin nordic relativ mare, negru-maroniu şi alb, garia este sociabilă şi adesea formează colonii dense în perioada împerecherii. Fiecare pereche produce un singur ou, depus direct pe stâncă. Oul este foarte ascuţit, iar când este lovit se roteşte, evitând căderea din cuib. Puiul părăseşte cuibul la aproximativ trei săptămâni şi îşi continuă dezvoltarea pe mare.

Uria aalge

Areal: Atlanticul de Nord, Pacificul de Nord

Lungimea: 39 – 42 cm

Greutatea: 850 – 1100 g

Penajul: Similar la ambele sexe


Papagalul de mare

Papagalul de mare este cel mai colorat pinguin nordic din Atlanticul de Nord, cu ciocul în mai multe culori şi picioare şi labe portocalii. Se scufundă la 60 de metri adâncime pentru a găsi bancurile de peşti care constituie principalul aliment Acestea includ ţipari, capelini, heringi şi sardine care sunt suplimentate de plancton în timpul iernii. Când cuibăreşte, papagalul de mare sapă un adăpost adânc de peste un metru în pământ; adăpostul este adesea căptuşit cu pene şi material vegetal. Ambii părinţi clocesc unicul ou şi îngrijesc puiul, cărând mulţi peştişori mici, masaţi perpendicular în cioc, pentru a-l hrăni.

Colonie

Ca majoritatea alcelor, papagalul de mare este o specie foarte sociabilă, clocind în colonii pe coastele stâncoase şi pe insulele din larg. Pe sol, pinguinii stau în grupuri, dar când se hrănesc formează un fel de „plute” pe mare. Zonele de hrănire sunt de regulă la 10 kilometri distanţă de colonie.

Culorile împerecherii

În perioada sezonului de împerechere, ciocul triunghiular al papagalului de mare este roşu, galben şi albastru. Aceste culori se estompează către sfârşitul verii, când pielea de pe cioc năpârleşte.

Fratercula arctica

Areal: Atlanticul de Nord, Oceanul Arctic

Lungimea: 28 – 30 cm

Greutatea: 400 g

Penajul: Similar la ambele sexe


Aethia pusilla

Cel mai mic din speciile de aice, Aethia pusilla este de lungimea unei vrăbii, dar corpul său este mai îndesat. In coloniile unde se reproduce se pot întâlni până la un milion de păsări care zboară în căutarea hranei ca nişte roiuri de insecte. Planctonul este singura hrană – în principal copepode, dar şi crustacee tinere şi larve de peşte. Pasărea plonjează la suprafaţă pentru a găsi bancurile de plancton. Depune un singur ou pe an într-o crevasă de stâncă goală.

Aethia pusilla

Areal: N Pacificului, Oceanul Arctic

Lungimea: 15 cm

Greutatea: 85 g

Penajul: Similar la ambele sexe


Pinguinul nordic mic

Cel mai mic dintre pinguinii nordici din Adantic, această pasăre în culorile alb şi negru are un cioc scurt şi o poziţie aproape verticală. Ca şi alţi membri ai familiei alcelor, plonjează în apă, folosindu-şi aripile scurte şi viguroase în chip de înotătoare pentru a fugări prada. Se hrăneşte în principal cu plancton, ciocul său fiind special adaptat ca să poată prinde prăzi mici. Se reproduce în colonii, pe stânci abrupte, de-a lungul coastei arctice dar, de regulă, iernează pe mare.

Alle alle

Areal: În jurul Cercului Polar Arctic

Lungimea: 19 – 23 cm

Greutatea: 150 – 175 g

Penajul: Similar la ambele sexe


Forfecarul african

Forfecării se aseamănă cu chirele în ce priveşte coloritul şi aspectul, dar structura ciocului lor este unică, cu partea de jos mult mai lungă decât cea de sus şi lateralele turtite asemenea unor lame de foarfecă. Există trei specii şi toate se hrănesc zburând la suprafaţa apei, „arând-o“ cu partea de jos a lamei şi închizând ciocul când ating peştele.

Se hrănesc de regulă în zori şi la apus. Această specie, la fel ca şi celelalte două specii de forfecar, este neagră, cu partea inferioară albă, iar labele, picioarele şi ciocul sunt roşii-portocalii.

Rynchops flavirostris

Areal: Africa

Lungimea: 36 – 42 cm

Greutatea: 100 – 200 g

Penajul: Similar la ambele sexe


Chira de mare Inca

Unele chire sunt greu de recunoscut, dar această specie sud-americană se individualizează prin culoarea ca ardezia şi remarcabilele pene sub formă de „mustaţă“ care pleacă de pe obraji 5 cm sau mai mult. Aceste păsări pot fi văzute în regiunea Curentului Humboldt, hrănindu-se din bancurile abundente de mici sardele care se găsesc în aceste ape pline de nutrienţi. Numeroase păsări se adună în jurul morselor şi balenelor cu cocoaşă care se hrănesc, culegând resturile rămase de la aceste animale.

Larosterna inca

Areal: V Americii de Sud

Lungimea: 39 – 42 cm

Greutatea: 175 – 200 g

Penajul: Similar la ambele sexe


Rândunica de mare Sooty

Această pasăre larg răspândită este albă pe părţile inferioare şi aproape complet neagră-maronie pe cele superioare. Trăind în oceanul deschis, este deseori văzută în stoluri mari la sute de kilometri în larg. Spre deosebire de rudele sale, nu plonjează pentru prinderea prăzii. In schimb, zboară la suprafaţa apei, înhăţând peştii şi alte animale mici aproape de suprafaţă, udându-se foarte rar. Rândunicile de mare Sooty îşi fac cuiburile pe insule îndepărtate de la tropice, adeseori în colonii enorme şi gălăgioase.

Sterna fuscata

Areal: În mările tropicale din întreaga lume

Lungimea: 35 – 45 cm

Greutatea: 150 – 250 g

Penajul:  Similar la ambele sexe