Balena de Groenlanda are capul masiv, care reprezintă cam o treime din greutatea totală. Rămâne tot timpul anului aproape de ghețurile polare, îndurând săptămâni întregi de întuneric când își folosește ecolocația pentru a naviga între şi pe sub sloiurile de gheață plutitoare.
Se hrănește la suprafață cu gura ușor întredeschisă. Scufundările de 5-15 minute îi permit, de asemenea, să se hrănească în ape medii sau chiar să scormonească la fund. Nou-născutul are 4-4,5 m lungime şi este alăptat 5-6 luni.
Balena de Groenlanda are cele mai lungi fanoane dintre toate balenele. Fanoanele negre-maronii sau negre-albăstrii ajung la o lungime de 4,6 m, şi sunt în număr de câte 240-340 pe fiecare latură a maxilarului superior puternic curbat sau „încovoiat“. Această balenă nu are caneluri la gât şi nici înotătoare dorsală, ceea ce-i dă suprafeței corpului un aspect remarcabil de neted.
Balaena mysticetus
Areal: Apele arctice şi subarctice
Lungimea: 14 – 18 m
Greutatea: 50 – 60 tone