Vulpea roşie

Activă ziua şi noaptea, vulpea roșie este excepțional de răspândită şi adaptabilă atât ca habitat, de la tundra arctică la centrele orașelor, cât şi ca alimentație, își face adăpostul într-o vizuină în pământ – o gaură de iepure lărgită, o fisură în stânci sau între rădăcini sau un spațiu sub un acaret.

Unitatea socială de bază este compusă dintr-o femelă (vulpe) şi un mascul (vulpoi), care își marchează teritoriul de 1-10 km cu urină, excremente şi miros de la glandele anale şi din alte glande.

Există şi grupuri cu un singur mascul şi mai multe femele, dar numai femelele de rang superior se înmulțesc. Împerecherea are loc iarna târziu sau primăvara devreme, când femelele scot țipete sinistre. Gestația durează 49-55 de zile şi sunt fătați până la 12 pui, în medie, 4-5 în Europa şi 6-8 în America de Nord. Ambii părinți şi femelele „ajutoare” care nu se reproduc îngrijesc puii şi-i hrănesc după înțărcare, la 6-12 săptămâni.

În zonele ierboase sau agricole, o mare parte din hrana vulpii roșii include lagomorfe, în special iepuri de vizuină şi pui de iepuri de câmp. Se apropie pe furiș de pradă, apoi se năpustește pentru a-şi prinde victima înainte ca aceasta să ajungă în vizuină (iepurele de vizuină) sau să accelereze şi să se îndepărteze (iepurele de câmp). Prada este apucată de gât şi dusă într-un loc ferit. Vulpea roșie se hrănește de asemenea cu cărăbuși, viermi, broaște, păsări, ouă, șoareci, șoareci de câmp, fructe, leșuri şi resturi din gunoaie – de fapt, mănâncă aproape orice este comestibil.

Culoarea blănii variază de la cenușie sau ruginie până la aproape portocalie, de obicei cu negru înapoia urechilor, uneori pe partea inferioară a membrelor şi pe labe, şi adesea o coadă cu nuanțe de negru, dar cu vârful deschis la culoare. Apar şi exemplare complet negre sau albe-argintii.

Vulpes vulpes

Areal: Arctica, America de Nord, Europa, Asia, N Africii, Australia

Lungimea: 58 – 90 cm

Coada: 32 – 49 cm

Greutatea: 3 – 11 kg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *