Vulpea polară

Vulpea polară are două tipuri de culori sau „faze“. Vulpile care sunt în faza „albă“ sunt de un alb aproape pur iarna, pentru camuflaj pe zăpadă şi gheaţă. Această fază este asociată cu adevărata tundră, cu câmpii deschise, fără copaci, şi cu dâmburi ierboase. Cele din faza „albastră” sunt mai des întâlnite în habitatele mixte de coastă şi cu tufișuri şi sunt de un maroniu-cenușiu deschis, cu albastru iarna.

Vulpea polară se hrănește cu o mare varietate de alimente – lemingi, dar şi păsări, ouă, crabi, peste, insecte, leșuri de foci şi balene, fructe, semințe şi gunoaie menajere de la oameni. Grupul său social este, de asemenea, flexibil, cu perechi masculi-femele, grupuri mai mari de exemplare care nu se reproduc, sau o pereche care se reproduce plus femelele „ajutoare”.

Locul vizuinii este amplu, cu sisteme complexe de „camere” pentru adăpost şi creșterea puilor. Reproducerea este strâns legată de hrana disponibilă, cu peste 15 pui o dată, când lemingii se găsesc din abundență, şi 6-10 într-un an obișnuit.

Blana de vară a vulpii polare este, ca grosime, la jumătate față de blana de iarnă, la fel şi blana de dedesubt. Vara, animalele în faza albă sunt maronii-cenușii până la cenușiu deasupra, şi cenușiu dedesubt; cele în faza albastră sunt mai brune şi mai închise la culoare.

Alopex lagopus

Areal: N Canadei, Alaska, Groenlanda, N Europei, N Asiei

Lungimea: 53 – 55 cm

Coada: 30 cm

Greutatea: 4 kg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *