Ratonul

Îndrăzneţ şi adaptabil, cu o alimentație variată, ratonul este familiar in multe habitate, de la prerii la păduri şi la mediul urban. Activi ziua şi noaptea, şi de obicei solitari, ratonii se pot strânge în grupuri la surse abundente de hrană precum tomberoanele de gunoi.

Masculul şi femela stau împreună scurt timp pentru împerechere, care este însoțită de ciripituri răsunătoare. Femela construiește un cuib pentru pui în orice loc adăpostit, precum o scorbură, printre stânci sau sub o dependință. Sunt fătați până la 7 pui (de obicei 3-4) după o gestație de 60-73 de zile; aceștia ies din cuib după 9 săptămâni şi sunt independenți la 6 luni.

Masca de bandit a raionului pare să-i reflecte obiceiurile oportuniste. Se poate căţăra, poate săpa şi poate manevra cu abilitate uşile şi zăvoarele, cu ajutorul labelor din faţă, şi este suficient de agil pentru a căpăta acces înăuntrul a numeroase împrejmuiri pentru animale domestice. Poate șterge murdăria de pe hrană înainte de a o mânca sau o poate spăla dacă găsește apă prin împrejurimi.

Blana lungă a raionului variază de la cenușiu-închis la aproape negru. Coada are inele închise la culoare, estompate. Urechile sunt scurte şi rotunjite, iar ochii sunt mici, deși petele negre de sub ei îi face să pară mai mari.

Procyon lotor

Areal: Din S Canadei până în America Centrală

Lungimea: 40 – 65 cm

Coada: 25 – 35 cm

Greutatea: 3 – 8 kg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *