Păsări de apă

Cunoscuți şi sub denumirea de anseriforme, membrii acestei grupe includ rațele, gâștele şi lebedele, precum şi o familie cu trei specii sud-americane numite anhime (păsările cu țepi). Ajutate de un penaj impermeabil şi de labele palmate, ele se numără printre păsările dominante ale ținuturilor mlăștinoase de apă dulce. Se întâlnesc, de asemenea, în estuare şi în apele de la țărm, în timp ce câteva specii sunt complet marine. Anseriformele sunt bune înotătoare. Ele se hrănesc mai ales la suprafața apei, deși numeroase rațe se scufundă, în căutarea hranei, iar unele specii (în special, gâștele, lebedele şi anhimele) pasc pe uscat. Anseriformele sunt şi niște zburătoare neîntrecute, iar unele specii efectuează migrații anuale de mii de kilometri între locul de iernat şi cel de reproducere.

Reproducere

Ciclul de reproducere al anseriformelor este adecvat unei vieți petrecute pe apă, care presupune adesea o expunere la frig şi la prădători. Un lucru neobișnuit în rândul păsărilor, masculii au un organ asemănător unui penis, care este introdus în cloaca femelei, ceea ce face posibilă împerecherea lor la suprafața apei. Păsările de apă își fac de obicei cuibul lângă apă, cel mai adesea prin vegetația de la sol, deși unele specii folosesc scorburile de copac sau crăpăturile dintre pietre. Femelele unor specii, precum rațele sălbatice din nord, își smulg propriul puf pentru a face un înveliș izolator pentru ouă.

Puii păsărilor de apă ies din ou în stare bine dezvoltată, cu ochii deschiși şi un strat de puf care se usucă rapid. La câteva ore după ce ies din ou, puii pot merge sau înota. Părăsind cuibul, ei urmează adultul în siguranța relativă a apei şi în curând încep să-şi caute propria hrană.

Anatomie

Anseriformele au corp plin, plutitor, cu cap mic şi de obicei coadă scurtă. Majoritatea speciilor au cioc lung şi aplatizat şi gât lung pentru a se întinde sub apă să se hrănească.

Multe specii sunt colorate țipător. Atunci când năpârlesc, majoritatea își pierd toate penele de zbor în același timp. Pentru a se ascunde din calea prădătorilor în perioada în care nu pot să zboare, masculii (rățoii) capătă un colorit maroniu-gălbui, numit şi penaj de eclipsă. Anseriformele sunt izolate de frig printr-un strat de puf şi un strat de grăsime sub piele. Anhimele arată diferit de alte păsări de apă în mai multe privințe: au picioare mai lungi, aripi pintenate, cioc ca de pui şi degete palmate doar la bază.

Îngrijirea penajului este importantă pentru păsările de apă, deoarece este esențial ca penele să rămână impermeabile. O glandă de pe partea dorsală a păsării secretă un ulei impermeabil. Pasărea stimulează glanda cu ciocul şi apoi îşi distribuie uleiul pe tot corpul frecându-și şi curățându-și penele.

Anseriformele își folosesc labele palmate pentru a se mișca prin apă. Numai cele 3 degete din față sunt palmate, degetul mai mic din spate fiind ridicat. Acest lucru le permite să meargă pe uscat, deși fac acest lucru cu un mers legănat.

Mișcare

Mai multe adaptări ajută păsările de apă să se miște cu ușurință prin apă. Conturul lin al corpului lor reduce rezistența apei, în timp ce labele lor palmate acționează ca niște vâsle puternice. Penajul gros le sporește flotabilitatea, deși numeroase specii de rață care se scufundă pentru a găsi hrană își netezesc penele pentru a elimina aerul şi a le reduce flotabilitatea înainte de a se scufunda. Cu aripile lor uriașe şi oasele excepțional de ușoare, anhimidele pot zbura ore în șir, adesea planând. Alte specii de păsări de apă au aripi mai mici din care trebuie să dea constant atunci când zboară. Odată în aer însă, acestea sunt zburătoare iuți şi puternice, unele specii fiind capabile să depășească 100 km/h la zborul pe palier.

Stoluri de păsări de apă zboară într-o formație de V caracteristică. Stând în siajul păsării conducătoare, cele mai din spate au parte de mai puține turbulențe şi economisesc astfel energie. Poziția liderului care muncește din greu se schimbă periodic.

Deși unele păsări de apă pot țâșni aproape pe verticală din apă, speciile mai grele trebuie să recurgă la o decolare din fugă. Lebedele în special au nevoie de o „pistă de decolare”, câștigând viteză bătând cu labele suprafața apei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *