Lupul de pământ

O rudă mai mică a hienelor, lupul de pământ are o dietă specializată, şi anume termitele, în special termitele culegătoare cu bot care se hrănesc la suprafață. De asemenea, linge larve, viermi şi alte vietăți mici cu corpul moale. Picioarele anterioare mai lungi şi corpul care coboară spre spate sunt accentuate de coama de pe spinare ca o creastă, mai proeminentă pe gât şi umeri. Aceasta se ridică în condiții de stres, astfel încât animalul să pară mai mare.

Blana este galbenă-maronie deschis sau albă-gălbuie cu 3 dungi verticale pe fiecare parte laterală pe partea din față şi șolduri. Dinții din față sunt ca ai hienei, dar molarii sunt nişte vârfuri mici, hrana fiind măcinată de stomacul musculos. Lupul de pământ este solitar şi nocturn, odihnindu-se în vizuină în timpul zilei.

Își marchează teritoriul cu urină, excremente şi secreții ale glandei anale. Cei 2-4 pui se nasc după o gestație de 90 de zile, ies din vizuină la 4 săptămâni, caută hrana împreună cu mama lor de la 9-11 săptămâni şi sunt înțărcați înainte de a împlini 16 săptămâni.

Proteles cristatus

Areal: E şi S Africii

Lungimea: 67 cm

Coada: 24 cm

Greutatea: 9 kg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *