Leul

Unici printre felide, leii formează grupuri sociale strânse şi pe termen lung. La femele, acestea includ în medie 4-6 adulți înrudiți, împreună cu puii lor. Femelele tind să se reproducă în același timp și își alăptează una alteia puii. Grupurile ocupă teritorii, iar membrii cooperează pentru a vâna animale mari, cum ar fi zebre, gnu, impala şi bivoli. Indivizii caută hrana şi singuri, în special rozătoare mici, iepuri de câmp şi reptile.

Masculii adulți trăiesc singuri sau în coaliții de 2-3 membri neînrudiți de obicei sau de 4-5 rude (provenind din același grup). O coaliție apără un teritoriu mare împotriva altor coaliții de masculi şi deține drepturi de împerechere în interiorul acestuia, dar posesiunea teritoriului nu durează în general decât 2-3 ani.

Încăierarea femelelor ajută să stabilească dacă o leoaică va fi una din cele care vânează şi direcționează prada – sau una care duce la îndeplinire atacul şi uciderea prăzii. Joaca permite, de asemenea, să se stabilească statutul social relativ dintr-un grup.

Leul asiatic (Panthera leo persica) supraviețuiește doar în regiunea Pădurii Gir din nord-vestul Indiei, cu o populație probabilă de 200-300 de indivizi. Acesta tinde să fie mai mic decât leul african, având un pliu de piele de-a lungul liniei centrale de pe partea inferioară a abdomenului; masculii au coama mai scurtă. Şi grupurile sunt mai mici, de obicei formate din două femele înrudite, împreună cu puii lor.

Panthera leo

Areal: Africa, S Asiei (Pădurea Gir)

Lungimea: 1,7 – 2,5 m

Coada: 0,9 – 1,1 m

Greutatea: 150 – 250 kg

Leul cântărește în medie 180 kg, față de cele 125 kg ale leoaicei. Craniul masculului este semnificativ mai mare decât al femelei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *