Leopardul

Puţine alte feline sălbatice sunt la fel de variate ca înfăţişare sau preferinţe de hrană ca leopardul sau au o răspândire geografică mai mare. Hrana sa variată include viețuitoare mici, precum gândacii de bălegar, şi mamifere mari având de multe ori propria sa greutate, precum antilopele.

O victimă mare poate asigura suficientă hrană pentru două săptămâni, deși asemenea vânători au loc de obicei aproximativ o dată la 3 zile, de două ori mai des pentru o femelă cu pui. În medie, se nasc doi pui după o gestație de 90-105 zile şi sunt îngrijiți de mamă.

Înțărcați la 3 luni, puii rămân cu ea un an sau mai mult, iar frații pot sta împreună mai mult. Adaptabili la prezența oamenilor, leoparzii vânează la doar câțiva kilometri de orașele mari. Au supraviețuit bine, în ciuda numeroaselor amenințări.

Leopardul este un cățărător abil şi își folosește puterea imensă pentru a-şi târî prada sus în copaci, pentru a o consuma imediat sau pentru a o păstra (ascunzând-o spre a o utiliza ulterior). Între ramuri, poate mânca fără să fie deranjat, iar carnea se află în siguranță din calea hienelor , și șacalilor hoitari.

Ca numeroase specii de feline şi alte mamifere, leoparzii pot prezenta melanism. Ca urmare a acestei modificări genetice (mutații), pielea şi blana conțin cantități mari de pigment închis la culoare, melanină. Mai des întâlniți în pădurile umede şi dese, leoparzii melanici, numiți şi „pantere negre”, erau odinioară considerați o specie aparte. În deserturi, leoparzii au culoarea galben-deschis; între ierburi au culoarea galben-închis.

Capul mare al leopardului are mușchi maxilari puternici pentru a mușca, ucide şi dezmembra prada. Umerii şi membrele inferioare au, de asemenea, o musculatură masivă, pentru a ține victimele la pământ şi pentru a târî sau căra prada în copaci.

Panthera pardus

Areal: V, C, S, E şi S-E Asiei, Africa

Lungimea: 0,9 – 1,9 m

Coada: 60 – 110 cm

Greutatea: 37 – 90 kg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *