Flamingi

Cu gâtul şi picioarele lor extrem de lungi şi penajul colorat în roz sau roșu, aceste păsări de apă înalte sunt frapante şi imediat recunoscute. Ele se întâlnesc la tropice şi subtropice, de obicei în apele puțin adânci ale lacurilor sărate sau sălcii ori alcaline, uneori adunate în stoluri uriașe de până la un milion de păsări.

În pofida înfățișării lor fragile, flamingii se întâlnesc în numeroase părți ale lumii unde puține alte animale pot supraviețui. Se întâlnesc adesea în condiții de salinitate sau alcalinitate extremă şi au o toleranță remarcabilă la schimbările de temperatură. Flamingii sunt păsări care se hrănesc specializat, folosindu-și ciocul neobișnuit îndreptat în jos pentru a filtra plante şi animale minuscule din apă.

Anatomie

Flamingo au un corp zvelt așezat pe niște picioare foarte alungite, care sunt mai lungi în raport cu corpul decât cele ale oricărei alte păsări. Membrele sunt complet golașe, permițând pasărilor să intre adânc în apa extrem de sărată sau alcalină fără a-şi murdări penajul.

Flamingii au gât lung şi flexibil care, în cazul speciilor mai mari, este şi incredibil de subțire. Capul este mic, iar ciocul are o curbură caracteristică în jos. Modul în care partea de sus şi cea de jos a ciocului se îmbină, împreună cu plăcile ca niște piepteni de pe marginile ciocului fac din acesta o unealtă folositoare pentru a cerne hrana din apă. Coloritul unic roz sau roșu al flamingilor este rezultatul unui colorant extras din hrana care include alge şi creveți.

Hrănire

Un flamingo se hrănește de obicei în timp ce înaintează în apele puțin adânci, folosindu-și picioarele pentru a stârni noroiul de pe fund. Pentru a se hrăni, își așază capul pe suprafața apei (astfel încât ciocul său este răsturnat, iar vârful este îndreptat spre spate) şi îl mișcă dintr-o parte într-alta.

Printr-o acțiune rapidă a limbii, pompează apă înăuntrul şi în afara ciocului ușor deschis. Pe marginea interioară a ciocului se află șiruri de plăci, numite lamele, dintre care unele au perișori minusculi pe ele. Flamingii filtrează particulele de hrană cernându-le prin lamele şi perișorii de pe el. Mărimea particulelor intrate diferă de la o specie la alta. Flamingii mari tind să se hrănească cu crustacee, moluște şi viermi, iar speciile mai mici cu alge.

Deschizându-și ciocul doar puțin când se hrănește, un flamingo filtrează elementele mari nedorite. O a doua filtrare are loc în interiorul ciocului, unde șirurile de plăcuțe, adesea cu perișori minusculi pe ele, acționează ca o sită pentru a capta particulele mai mici de care are nevoie.

În timpul paradelor de curtare, flamingii încep „scuturarea capetelor”, înălțându-și gatul şi ciocul şi rotindu-și capul dintr-o parte într-alta.

Colonii

Flamingii se numără printre cele mai sociabile păsări, executând chiar şi manifestările de curtare în grupuri. Mii de indivizi își desfac aripile sau își ridică şi își rotesc capetele într-o singură mișcare vastă, sincronizată. Aceste manifestări de grup par să aducă toate păsările din colonie la aceeași stare de pregătire pentru împerechere, pentru a asigura o depunere rapidă şi sincronizată a ouălor de îndată ce condițiile permit acest lucru.

Coloniile de înmulțire se formează adesea atunci când nivelul apei unui lac sărat scade – suprafața se acoperă dintr-odată cu grămezi de noroi înălțat, care alcătuiesc cuiburile flamingilor. Părinții își îngrijesc puii în prima sau primele două săptămâni de viață. De îndată ce un flamingo poate să meargă şi să înoate, acesta se alătură „creșei”.

Flamingii în zbor sunt inconfundabili, cu gâtul şi picioarele lor subțiri perfect întinse. Stoluri mari formează adesea linii lungi şi arcuite. Aripile lor lungi şi corpul uşor permit o înălțare de la sol relativ ușoară.19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *