Despre prosimieni

Mai primitivi decât maimuțele si simienii, prosimienii sunt reprezentați prin lemurienii de Madagascar, galago şi poto din Africa, şi lorişii din Asia. Lemurienii (sifaka, indri şi aye-aye) au urechi mari, corp lung, membre lungi şi majoritatea au coadă lungă, stufoasă. Lorişii, poto şi galago sunt în general mai mici decât lemurienii şi tind să aibă ochi mai mari. Prosimienii trăiesc în păduri şi sunt de obicei nocturni (unii lemurieni sunt diurni). Defrișarea a pus în pericol mulți prosimieni, în special lemurienii.

Anatomie

Prosimienii au bot negru, ca de câine, şi un miros mai bine dezvoltat decât alte primate. Au orbite oculare mari şi un strat cristalin în spatele retinei care reflectă lumina, ceea ce sporește cantitatea de lumină care ajunge la celulele vizuale şi ameliorează vederea de noapte.

Deoarece majoritatea prosimienilor sunt arboricoli, mâinile şi picioarele lor sunt adaptate pentru apucare (deși sunt mai puțin abili decât maimuțele şi simienii). Au unghii plate la toate degetele, cu excepția celui de-al doilea deget, care are în schimb o gheară lungă („gheara de toaletare”) folosită pentru îngrijirea corporală. Toate speciile cu excepția aye-aye au un  „pieptene dentar” – 4-6 dintre dinții frontali inferiori care sunt strânși unii în alții şi cresc puțin ieșiți în afară. Acesta este folosit pentru îngrijirea corporală reciprocă.

Deplasare

Majoritatea lemurilor sunt patrupezi şi de obicei aleargă sau sar din ramură în ramură. Lemurii-nevăstuică, avahi, sifaka, indri şi galago simt cățărători şi săritori verticali. Pe sol, sifaka şi indri se deplasează biped, prin țopăituri laterale cu brațele în aer pentru echilibru. Lorişii şi poto se cațără de obicei cu încetineală pe ramuri, prinzându-se strâns la fiecare pas (deși când sunt speriați se pot deplasa repede).

Familie de lemuri

Comunicare

Lemurienii scot diverse strigăte, atât pentru a da alarma (există strigăte diferite pentru a face distincția între prădători aerieni şi tereștri), cât şi pentru a comunica în cadrul sau între cete. Perechile de indri ocupă teritoriile din vârful copacilor, marcate cu strigăte puternice ca niște vaiete; micile cete de sifaka îşi definesc zonele cu strigăte de „shi-fak“ care sună ca niște sughițuri.

Masculii de lemurieni cu coada formată din inele şi lemurienii de bambus au o glandă cu un pinten la încheietura mâinii, pe care o folosesc pentru a marca teritoriul, ștergând puternic încheietura de copacii tineri. Aceasta produce un clic, face o cicatrice copacului şi lasă un miros – un gest care este atât auditiv, vizual cât şi olfactiv. Galago lasă urme olfactive în jurul teritoriului lor, urinând pe picioare.

Tarsierele

Fără a fi strict prosimieni tarsierele sunt neobișnuite deoarece au multe trăsături primitive asemănătoare prosimienilor. Cu toate acestea, prezintă şi caracteristici care le înrudesc cu maimuțele şi cu simienii, precum nasul uscat şi păros. Cea mai izbitoare trăsătură a tarsierelor sunt ochii enormi: fiecare este puțin mai greu decât creierul.

Alte caracteristici sunt capul şi urechile mari, degetele lungi cu pernițe ca niște discuri la vârfuri, picioare foarte lungi cu glezne prelungi şi coada lungă. Cele 8 specii de tarsiere se găsesc în pădurile din Asia de Sud-Est, unde își petrec mult timp atârnate de tulpini drepte de copaci, scrutând solul pădurii în căutarea prăzii.

Tarsier în copac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *