Despre mamiferele carnivore

Deși termenul carnivore este întrebuințat frecvent pentru a descrie un animal care se hrănește cu carne, se referă, de asemenea, în mod specific la membrii ordinului Carnivora. Deși majoritatea membrilor acestui grup se hrănesc cu carne, unii au o alimentație mixtă sau sunt complet erbivori.

Carnivorele sunt animalele de pradă dominante pe Pământ în toate habitatele: corpul şi modul lor de trai sunt extrem de adaptate pentru vânătoare. Cu toate acestea, există o mare varietate în cadrul grupului, care include specii diverse, precum panda uriaș și hiena cu pete.

Aspect unic printre mamifere, carnivorele au 4 dinți carnasieri. Au, de asemenea, și un os al penisului (baculum). Indigene în mare parte a lumii (cu excepția Antarcticii), carnivorele au fost, de asemenea, introduse în Australasia.

Vânătoare

Printre carnivore se numără câteva dintre cele mai dotate şi eficiente animale de pradă din natură. Majoritatea lor își folosesc auzul, văzul şi mirosul ascuțite pentru a găsi prada, pe care o prind fie sărind brusc dintr-un loc ascuns sau pândind şi apoi fugind după pradă într-o urmărire de durată sau într-o năpustire scurtă. Multe pot omori animale mai mari decât ele însele. Nevăstuicile omoară mușcând prada de ceafă şi fisurând craniul, în timp ce felinele mușcă de gât într-o parte, afectând coloana, sau în față, provocând sufocarea. Canidele scutură prada cu putere pentru a-i rupe gâtul.

Leii vânează în general în grupuri pentru aprinde animale mari, precum antilopele gnu. Femelele (masculii adulți se alătură rareori vânătorii) urmăresc animalele pe o ragă de 30 m, împrăștiindu-se pentru a încercui prada. După un scurt atac, animalul este trântit la pământ cu o lovitură cu ghearele aplicată pe un flanc, apoi ucis prin sufocare cu o mușcătură la beregată.

Anatomie

Deși carnivorele variază considerabil ca dimensiuni şi ca formă, majoritatea au comune câteva caracteristici care le fac bine adaptate la un mod de viață bazat pe vânătoare. O carnivoră tipică este un alergător rapid şi agil, cu dinți şi gheare ascuțite, auz și văz fine şi un simț al mirosului bine dezvoltat. Măselele carnasiere sunt prezente la carnivorele prădătoare, dar mai puțin dezvoltate printre speciile omnivore şi erbivore. Carnivorele au fie 4, fie 5 degete la fiecare membru.

Cele din familia felinelor (cu excepția gheparzilor) au gheare ascuțite, retractile, folosite pentru a dobori prada, pentru a se apăra, şi la cățărat. Majoritatea celorlalte carnivore au gheare neretractile, adesea folosite la săpat.

Grupuri sociale

Deși numeroase carnivore trăiesc singure sau se asociază numai în perechi, altele alcătuiesc grupuri. Acestea iau multe forme diferite, iar structura lor este adesea complexă. Grupurile de lei, de exemplu, constau din câteva familii cu legături de rudenie între ele, deși majoritatea masculilor părăsesc grupul în care s-au născut.

Leii își petrec o mare parte din timp împreună, vânează în cooperare şi au grijă unii de puii celorlalți. În majoritatea celorlalte grupuri, legăturile dintre indivizi nu sunt atât de strânse. De exemplu, vulpile roșii şi de Atlantic trăiesc în grupuri alcătuite dintr-un mascul adult şi câteva femele, dar fiecare adult vânează singur într-o parte diferită a teritoriului grupului.

Hrănire

Majoritatea carnivorelor se hrănesc cu pradă animală proaspăt ucisă, variind ca dimensiuni de la insecte, alte nevertebrate şi vertebrate mici, până la animale mari ca bivolii şi renii. Carnivorele sunt în general adaptabile din punct de vedere al hranei, limitându-se rareori la un singur tip. Unele – precum urșii, bursucii și vulpile – se hrănesc cu o dietă mixtă alcătuită din carne și plante, în timp ce câteva, dintre care se detașează panda uriaș, sunt aproape complet erbivore.

Dieta ursului panda uriaș constă în principal din lăstari și rădăcini de bambus, cu care se hrănește până la 12 ore pe zi. Panda se mișcă lent prin comparație cu alte carnivore iar măselele plate sunt mai potrivite pentru măcinat decât pentru sfâșiat.

Comunicare

Carnivorele comunică între ele prin marcaje odorifere, semnale vizuale şi sunete. Mesajele odorifere, care au avantajul de a fi persistente, sunt folosite pentru a defini teritoriul sau pentru a găsi potențiali parteneri sexuali.

Acestea sunt lăsate împroșcând urină sau făcând mormane de fecale, deși unele animale își imprimă pe obiecte mirosul de la glandele de pe față, dintre gheare sau de la baza cozii. Când animalele se întâlnesc, poziția, expresia feței şi sunetele emise sunt întrebuințate pentru a transmite o diversitate de informații, inclusiv amenințările, supunerea, avansurile față de parteneri și avertizările privind pericolul iminent.

Vânătoare în haite

Leii vânează în general în grupuri pentru aprinde animale mari, precum antilopele gnu. Femelele (masculii adulți se alătură rareori vânătorii) urmăresc animalele pe o ragă de 30 m, împrăștiindu-se pentru a încercui prada. După un scurt atac, animalul este trântit la pământ cu o lovitură cu ghearele aplicată pe un flanc, apoi ucis prin sufocare cu o mușcătură la beregată.

Maxilare şi dinți

Majoritatea carnivorelor au dinți ascuțiți şi maxilare puternice, pentru uciderea şi dezmembrarea prăzii. Mușchii temporali, eficienți mai ales când maxilarele sunt deschise, sunt folosiți pentru a străpunge cu putere cu ajutorul caninilor ascuțiți.

Carnasierii sunt măsele ascuțite din maxilarul superior şi inferiori care se potrivesc perfect unele în altele. În combinație cu mușchii maseteri, care pot fi folosiți când maxilarele sunt aproape complet închise, aceștia alcătuiesc un instrument de tăiere puternic, pentru sfâșierea cărnii.

Hienele se hrănesc cu pradă vie şi cu rămășițele animalelor ucise de alții. Dinții lor extrem de ascuțiți şi maxilarele puternice le permit să spargă oase și să rupă tendoane care sunt prea tari pentru alte carnivore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *