Despre cervide

Deși asemănători ca înfățișare antilopelor, cerbii se deosebesc prin coarnele lor, care sunt solide, de obicei ramificate şi sunt lepădate şi regenerate în fiecare an. Cerbii sunt în principal locuitori ai ținuturilor păduroase şi ai codrilor, dar pot fi întâlniți într-o serie de alte habitate, de la tundra arctică la ținuturile de prerie. Ei trăiesc în nord-vestul Africii, Eurasia şi America. Unele specii au fost introduse dincolo de arealul lor natural, de exemplu, în Noua Zeelandă şi în Marea Britanie, şi în Europa Continentală.

Anatomie

Majoritatea cervidelor au corp alungit, gât lung, ochi mari situați pe părțile laterale ale capului, urechi înalte şi coadă mică. Cel de-al treilea şi cel de-al patrulea deget, bine dezvoltate, susțin greutatea, în timp ce al doilea şi al cincilea deget sunt mai mici şi de obicei nu ating pământul. În fiecare an, blana năpârlește cel puțin o dată. La multe specii, puii au pete pe blană, pentru camuflaj.

Cea mai frapantă trăsătura a cervidelor o constituie coarnele lor, care există doar la masculi (cu excepția renului, unde acestea există la ambele sexe). În primăvara fiecărui an, coarnele încep să se dezvolte. Ele cresc direct din craniu şi sunt acoperite inițial de piele cu păr fin (numită „catifea”).

Pe măsură ce se dezvoltă, catifeaua se usucă şi este jupuită astfel încât coarnele sunt gata să fie folosite la lupta din timpul sezonului de reproducere (toamna). După reproducere (numită şi „rut“), coarnele sunt lepădate.

Nu se știe sigur de ce coarnele sunt lepădate şi cresc la loc în fiecare an, deoarece regenerarea anuală este costisitoare din punct de vedere al metabolismului – ar putea fi o șansă de reînnoire a coarnelor deteriorate în timpul rutului.

Coarnele cresc pentru prima dată la vârsta de 1-2 ani şi sunt inițial niște simple vârfuri. Pe măsură ce anii trec, coamele devin în general mai mari şi mai ramificate, dar se micșorează din nou la vârste înaintate. Mărimea coarnelor este un semn al stării generale a corpului. Speciile care nu au coarne, cum este cerbul de apă chinezesc, au în schimb canini modificați în colți.

Grupuri sociale

Organizarea socială depinde în mare măsură de hrană. Speciile mai mici sunt de obicei păscătoare de frunze şi ramuri şi trăiesc în general separat sau în grupuri mici. Aceasta deoarece hrana lor se găsește în cantități mici, ceea ce dă naștere la concurență. Speciile mai mari tind să pască în habitate mai deschise şi prin urmare rivalizează mai puțin pentru hrană.

Aceste cervide trăiesc adesea în turme pentru a le oferi protecție împotriva prădătorilor. Asemenea grupuri sunt de obicei de un singur sex, cu excepția perioadei rutului, când masculii se luptă pentru stăpânirea unui harem, folosindu-și coarnele pe post de arme şi podoabe sexuale (pentru atragerea partenerelor).

Cerbii moscați şi cerbii pitici

Cerbii moscați (familia Moschidae) şi cerbii pitici (familia Tragulidae) – cunoscuți şi sub numele de cancili – au mai multe trăsături care îi separă de alți cerbi (familia Cervidae). De exemplu, ambii au canini superiori în loc de coarne. La masculi, acești dinți ies în afară sub nivelul maxilarului inferior şi sunt folosiți la luptă.

Cele 7 specii de cerbi moscați (întâlniți peste tot în Asia) sunt în pericol de dispariție datorită cererii de mosc, secretat de canalul inghinal al masculilor în timpul sezonului de reproducere şi folosit ca ingredient în numeroase parfumuri. Cerbii pitici (4 specii) trăiesc în pădurile tropicale umede din Africa şi Asia.

Cervidele care populează regiuni unde hrana devine puțină în timpul iernii pasc o varietate de plante pentru a supraviețui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *