Despre carnivore de tipul mustelide

Dintre toate carnivorele, familia mustelidelor este cea mai diversificată şi include cel mai mare număr de specii. Grupul include forme terestre (precum sconcșii), specii arboricole (precum jderii), specii care sapă vizuini (precum bursucii), specii semiacvatice (precum jderii) şi specii acvatice (precum vidrele).

Cu o asemenea gamă de moduri de trai, principala legătură fizică între specii este constituită de picioarele scurte şi corpul alungit. Mustelidele sunt întâlnite în Eurasia, Africa şi cele două Americi. Deși se găsesc mai ales în păduri sau în regiunile cu tufișuri, s-au adaptat pentru a popula aproape orice tip de habitat.

Anatomie

Toate mustelidele au urechi scurte şi 5 degete la fiecare picior (majoritatea carnivorelor au numai 4 degete la picioarele dinapoi); majoritatea au botul scurt, cutia craniană lungă, coada lungă şi ghearele lungi, curbate, neretractile. Forma corpului tinde să fie ori zveltă (ca la nevăstuici), ori masivă şi pătrată (ca la bursuci). Formele mai subțiri au coloana vertebrală flexibilă şi mersul grăbit, în salturi; formele îndesate se deplasează cu un mers târșâit, rostogolit.

Mustelidele au o blană alcătuită dintr-un strat interior călduros şi din peri de protecție mai lungi şi mai rari. Culoarea blănii variază de la brună-închis sau neagră la un fond cu pete sau dungi. La unele specii, se consideră că modelele contrastante – de exemplu, dungile albe şi negre ale sconcșilor – au rolul de a avertiza animalele de pradă.

Majoritatea mustelidelor au mirosul excelent pentru a detecta prada şi pentru comunicare. Toate au glande odorifere în anus, care în general produc un lichid uleios, cu miros puternic, cunoscut sub denumirea de mosc. Acesta este secretat în fecale, care sunt folosite la marcarea teritoriului.

Hrănire

Reflectând modurile lor de trai diverse, mustelidele au o alimentație variată. Nevăstuicile şi hermelinele, de exemplu, sunt agile şi agresive şi sunt capabile să ucidă prăzi mai mari decât ele, precum iepurii. Unele specii de vidre vânează pește în mod activ: altele se hrănesc în principal cu scoici culese de pe fundul râurilor cu labele lor sensibile.

Lutrul marin sparge scoici plutind pe spate la suprafață şi apoi lovind scoica de o piatră ținută în echilibru pe piept. Jderii, care sunt arboricoli, prind şi mănâncă veverițe şi păsări, în timp ce zorilla, o specie care sapă vizuini, prinde rozătoare mici, șopârle şi insecte.

Reproducere

Mustelidele femele nu ovulează automat. În schimb, ovulația este stimulată de copulație, care poate dura până la 2 ore. Această procedură expune perechile animalelor de pradă, dar fertilizarea este aproape garantată. La multe specii, ovulul fertilizat rămâne în stare latentă şi nu se implantează până când nu suntt condiții favorabile. Prin urmare, deși perioada de gestație este de numai 1-2 luni, sarcina poate dura mai mult de 12 luni. Majoritatea mustelidelor sunt solitare, cu excepția sezonului de împerechere.

Comerțul cu blănuri

Blana de mustelide este căutată deoarece este moale, deasă şi impermeabilă. Dintre toate familiile de mamifere, familia mustelidelor are mai multe specii cu blană apreciată de oameni decât oricare alta. Cele mai prețuite blănuri sunt cele ale nurcilor, zibelinelor şi hermelinelor (când au blana albă, de iarnă).

Nurca americană este crescută la ferme pentru blana sa, iar în Europa au scăpat în diverse locuri şi au creat populații sălbatice, adesea în dauna nurcii europene indigene. Căutarea blănurilor de lutru marin a adus această specie în pragul exterminării, deși recent numărul de exemplare a crescut in America de Nord.

Nurca americană este un vânător vorace, lucru tipic pentru mustelide. Această specie, la fel ca toate nurcile şi vidrele, este o înotătoare excelentă. Poate rămâne scufundată pe distanțe de până la 30 m în urmărirea peștilor, care alcătuiesc o parte importantă a alimentației sale. Printre adaptările la un mod de trai semiacvatic se numără labele parțial palmate şi blana deasă, impermeabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *