Despre carnivore de tipul hiene şi lupi de pământ

Deși membrii acestei familii se aseamănă în mod superficial cu câinii, sunt de fapt mai strâns înrudiți cu felinele, cu civetele şi cu genetele. Toate prezintă o linie distinctă a spatelui care coboară de la umeri spre coadă. Hienele şi lupii de pământ se întâlnesc în principal în Africa (deși hiena vărgată trăiește şi în părțile sudice ale Asiei), în savane, tufișuri şi habitate semiaride. Sunt mai ales nocturne şi sapă vizuini folosite pentru a adăposti adulți şi pui (cu excepția hienei pătate, la care doar puii își caută refugiul în vizuini).

Anatomie

Printre caracteristicile fizice comune speciilor din această familie se numără capul şi urechile mari, picioarele anterioare lungi şi cele posterioare scurte, o coamă pe ceafă care (cu excepția hienei pătate) se întinde de-a lungul spinării, coadă stufoasă şi gheare scurte, neascuțite şi neretractile. Hienele au 4 degete atât la labele anterioare, cât şi la cele posterioare; lupul de pământ are 5 degete la labele anterioare şi 4 la cele posterioare. Blana este pătată sau vărgată (hiena brună are dungi doar pe membre).

Hrănire

Din cele 3 specii de hiene, hiena pătată este vânătorul cel mai vorace. Atunci când vânează în haită, hienele pătate pot dobori animale mari, precum zebrele. Această specie este, de asemenea, un hoitar extrem de eficient – grupuri de hiene pătate sunt capabile să îndepărteze un leu de prada sa.

Hienele vărgate şi brune, pe de altă parte, sunt hoitari în cea mai mare parte a timpului, deși pot captura şi animale mici. Toate hienele sunt capabile să digereze părți ale unui animal ucis pe care alte mamifere nu le pot procesa, precum pielea şi oasele. Aceasta înseamnă că ele ocupă o nișă neocupată de majoritatea celorlalte mamifere. Părțile de hrană pe care nu le pot digera, precum ligamente, păr şi copite, sunt regurgitate sub formă de cocoloașe.

Având în vedere aceste adaptări digestive, este surprinzător că un membru al acestei familii – lupul de pământ – nu se hrănește cu pradă mare. În schimb, își folosește dinții mai mici şi limba lipicioasă pentru a se hrăni cu termite. Există puțină concurență pentru această sursă de hrană, este nevoie de efort minim pentru a o obține, iar valoarea nutritivă este surprinzător de ridicată. Un lup de pământ poate mânca până la 200 000 de termite într-o singură noapte.

Grupuri sociale

Dacă lupul de pământ este solitar, iar hienele vărgate şi brune trăiesc în perechi sau grupuri mici, hienele pătate trăiesc în grupuri mari numite clanuri. Aceste clanuri pot fi formate din până la 80 de indivizi (masculi, femele şi puii acestora). Când puii au împlinit 2-3 luni, sunt transferați într-o vizuină comună, unde sunt alăptați de orice femelă lactantă (şi hienele brune folosesc acest sistem).

Puii rămân în vizuină până când sunt înțărcați şi gata să însoțească adulții la vânătoare şi căutare de hrană, lucru care se poate întâmpla şi la 7 luni. Toate hienele sunt teritoriale, iar teritoriile acestora sunt marcate folosind o glandă anală a mirosului (care poate fi întoarsă pe dos). Clanurile de hiene pătate patrulează şi își apără teritoriul în comun.

Hienele au bot lat şi maxilare extrem de puternice (într-adevăr, maxilarele sunt mai puternice decât la orice mamifer de mărime comparabilă) şi dinți pentru zdrobirea oaselor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *