delfinul-pestrit-pantropic-1

Delfinul pestriţ pantropic

Unul dintre cele mai întâlnite cetacee, acest delfin este găsit de obicei in ape cu temperaturi mai mari de 22°C. Are corpul suplu, aerohidrodinamic, şi ciocul subţire, cu 40 de perechi de dinţi in ambele maxilare.

O „capă” alungită, ovală, cenuşie-închis se întinde de la cap până imediat înapoia înotătoarei dorsale. Flancurile sunt de un cenuşiu mai deschis, iar burta este deschisă la culoare.

Grupurile mari de mii de indivizi sunt adesea separate în mame cu pui, pui mai mari şi alte subgrupuri. Toate acestea se asociază cu alte cetacee, în special cu delfini-sfârlează şi cu bancuri de ton. Delfinii pestriţi pantropici se hrănesc in principal cu macrou, peşti zburători, calmari şi alte prăzi care trăiesc aproape de suprafaţa apei.

Stenella attenuata

Areal: Apele tropicale şi temperate din lumea întreagă

Lungimea: 1,6-2,6m

Greutatea: Până la 120kg

delfinul-pestrit-pantropic-2

Petele se înmulţesc odată cu vârsta şi variază în funcţie de habitat

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *