Corcodelul mare

Cel mai mare corcodel din Europa şi nordul Africii, corcodelul mare este faimos pentru paradele sale de curtare uimitor de elaborate, care implică posturi ritualizate complexe, scufundări şi scuturat din cap; în timpul paradelor, creasta stă ridicată şi vârfurile penelor mărite.

Adesea privește în apă în timp ce înoată la suprafață pentru a localiza pești, apoi se scufundă la adâncimi de până la 30 m. Populațiile corcodelului mare au scăzut la mijlocul secolului XIX, dar s-au regenerat datorită programelor de protecție şi creșterii habitatelor artificiale, precum balastierele şi lacurile de acumulare.

Această pasăre elegantă se deosebește printr-o creastă neagră decorativă pe creștetul capului şi pene alungite negre şi castanii pe lângă cioc. Părinții fac cu schimbul pentru a-şi duce puii pe spate şi a-i hrăni. Fiecare părinte preferă un anume pui şi, ca atare, se ocupă aproape exclusiv de acesta.

Podiceps cristatus

Areal: Europa, Asia, Africa, Australia, Noua Zeelandă

Lungimea: 46 – 51 cm

Greutatea: 0,5 – 1,5 kg

Penajul: La fel la ambele sexe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *