Castorul american

Castorul american este bine adaptat la viaţa acvatica. Labele sale sunt palmate pentru înot, iar coada plată, solzoasă lovește suprafața ca un semnal de alarmă puternic. Sub apă, urechile şi nările se închid cu niște porțiuni de piele ca niște valve, iar buzele se închid în spatele incisivilor, care pot fi apoi folosiți la ronțăit şi la ros.

Ochii au o a treia pleoapă, transparentă (membrană cu clipire rapidă) pentru văzul sub suprafața apei. Mustățile lungi îl ghidează prin întuneric. Castorul american se hrăneşte cu frunzele, crenguţele şi scoarţa copacilor de pe maluri şi ale plantelor acvatice. De asemenea, roade şi doboară copaci mici pentru a le mânca lăstarii şi frunzele moi.

Foloseşte crengile şi micile trunchiuri căzute ca să-şi construiască coliba şi la construcția barajelor, trăgându-le până la locul dorit cu ajutorul maxilarelor puternice. După o gestație de 107 zile, sunt fătați cei 3-4 pui, complet îmblăniți, care sunt înțărcați în 2 luni.

Castorii se odihnesc ziua în coliba lor – un morman de mâl şi bețe construit într-un iaz sau lac. Intrările subacvatice ale colibei ţin afară animalele de pradă de uscat. Castorul sapă canale şi construiește baraje din mâl, pietre şi crengi ca să mențină un sistem de cursuri de apă.

Aceste activități sunt considerate de unii ca dăunătoare pentru recolte şi copaci şi ca afectând viața sălbatică locală. Un alt punct de vedere este acela ca de fapt castorii reduc inundațiile locale şi ajută la readucerea habitatului în starea sa naturală.

Castor canadensis

Areal: America de Nord

Lungimea: 74 – 88 cm

Coada: 26 – 33 cm

Greutatea: 11 – 26 kg


Biberul

Asemănător castorului american ca înfățișare, obiceiuri şi mod de trai, castorul eurasiatic (biberul) este de obicei mai greu. Ca şi la ruda sa apropiată, glandele de la baza cozii produc o secreție uleioasă, impermeabilă, care este întinsă pe blană în timpul îngrijirii corporale.

În zonele cu cursuri de apă naturale, castorul eurasiatic nu construiește o colibă din bețe şi nămol, ci sapă tuneluri în mal, cu intrări sub apă. Se hrănește cu scoarță de copac, frunze şi plante, şi poate sta imers 20 de minute.

Castor fiber

Areal: Europa

Lungimea: 83 – 100 cm

Coada: 30 – 38 cm

Greutatea: 23 – 35 kg


Șobolanul-cangur al lui Merriam

Picioarele şi labele dinapoi relativ mari, pentru salturi ca de cangur, şi coada foarte lungă, subțire, cu ciucure, pentru echilibru îi permit șobolanului-cangur al lui Merriam să se deplaseze cu viteză peste solul nisipos din habitatul său deșertic.

Blana mătăsoasă este cenușie deasupra, albă pe părțile inferioare, cu dungi înguste cenuşii şi albe pe flancuri. Acest șobolan-cangur face regulat băi de praf energice, pentru a-şi menține blana şi pielea curate. Sapă vizuini sau caută hrană, în special semințe de neghină şi de scaieți de nisip, iarna, şi semințe de cactus, vara.

Dipodomys merriami

Areal: Din S-V SUA până în N Mexicului

Lungimea: 8 – 14 cm

Coada: 14 – 16 cm

Greutatea: 40 – 45 g


Șoarecele-cangur întunecat

Șoarecele-cangur întunecat este denumit după picioarele sale dinapoi mari, cu blană închisă la culoare, pe care le folosește la țopăit și sărit peste dunele de nisip şi solul moale, uscat. Părțile superioare sunt maronii-cenușii, părțile inferioare, de un alb pur.

Ochii proeminenți, urechile mari, botul lung şi mustățile stufoase arată adaptarea sa la un mod de trai nocturn. Asemenea multor rozătoare mici de deșert, această specie este oportunistă în funcție de anotimp. Vara, consumă în principal insecte; iarna, trece la provizii de semințe în adăpostul său, transportând mâncarea în buzunarele externe din fălci.

De asemenea, depozitează hrană sub formă de grăsime corporală, în coada îndesată. Fiecare mascul apără cu agresivitate un teritoriu de până la 6 600 m pătrați împotriva altor membri ai propriei specii. Teritoriile femelelor tind să fie mult mai mici, numai de circa 400 m2. Fiecare femelă fată 2-7 pui odată.

Microdipodops megacephalus

Areal: Din C şi E Africii până în S Africii

Lungimea: 6,5 – 7,5 cm

Coada: 6,5 – 10,5 cm

Greutatea: 10 – 17 g


Iepurele săritor

Singurul membru al familiei sale de rozătoare, iepurele săritor seamănă cu un iepure-cangur, cu o coadă lungă, stufoasă şi urechi mari, înguste şi drepte. Face salturi uriașe, acoperind cu ușurință 2 m dintr-o săritură. Hrana sa constă în principal din semințe, tulpini, bulbi şi alte părți de plante, dar include şi lăcuste, gândaci şi alte nevertebrate.

Când se hrăneşte, tinde să se aplece în faţă şi să înainteze în salturi de iepure, pe toate cele patru labe. Cele 5 gheare mari din față sunt specializate pentru săpat. Când sare la viteză maximă, coada se arcuiește în sus; când stă în șezut, coada este folosită ca sprijin.

Iepurele săritor doarme sprijinit pe posterior, cu capul lăsat intre picioarele dinapoi şi coada înfășurată în jurul întregului corp. Nocturn, iepurele săritor trăiește singur sau în perechi mascul-femelă, şi sapă câteva vizuini ample. Se pare că nu există nici un sezon de împerechere de vârf; unicul pui este născut în orice moment al anului şi alăptat în principala vizuină de înmulțire timp de aproximativ 7 săptămâni.

Pedetes capensis

Areal: Din C şi E Africii până în S Africii

Lungimea: 27 – 40 cm

Coada: 30 – 47 cm

Greutatea: 3 – 4 kg


Popândăul cu buzunare mari

Ca alți popândăi cu buzunare, popândăul cu buzunare mari sapă o rețea de vizuini (bârlog) folosindu-și labele puternice din față cu gheare mari. Se hrănește cu rădăcini, bulbi şi alte părți subterane ale plantelor şi iese la suprafață noaptea pentru a căuta tulpini şi lăstari, pe care-i transportă în adăpostul său în buzunarele îmblănite ale fălcilor.

Solitar în mod normal, în timpul sezonului de împerechere alcătuiește grupuri dintr-un mascul şi 4 femele. Fiecare femelă fată 2 sau mai mulți pui într-o încăpere pentru cuibărit căptușită cu iarbă, la nivelul cel mai adânc al adăpostului.

Orthogeomys grandis

Areal: Din Mexic până în America Centrală

Lungimea: 10 – 35 cm

Coada: 4 – 14 cm

Greutatea: 300 – 900 g


Popândăul cu buzunare al lui Merriam

Popândăii cu buzunare au câte o pungă din piele îmblănită, ca un buzunar, în fiecare falcă, pentru transportul hranei înapoi la cuib.

Această specie ocupă o varietate de habitate, de la nivelul marii până la aproape 4 000 m. Incisivii sunt foarte lungi şi pot face față multor tipuri de hrană, de la cactuși cu țepi şi recolte agricole (popândăii devin uneori dăunători) la ace de brad şi semințe. Părțile superioare sunt galbene, maronii sau aproape negre; partea inferioară este mai deschisă.

Crategeomys merriami

Areal: E Mexicului

Lungimea: 14 – 26 cm

Coada: 6 – 13 cm

Greutatea: 225 – 900 g


Popândăul cu buzunare al lui Botta

Popândăul cu buzunare al lui Botta trăiește predominant singur. Sapă o rețea amplă de vizuini (bârlog) în solul afânat, folosindu-și labele puternice din față dotate cu gheare mari. Își petrece aproape întreaga viață sub pământ, mâncând rădăcini, tuberculi, bulbi şi alte părți subterane ale plantelor.

Este maro-cenușiu deasupra şi portocaliu-maroniu dedesubt, şi are adaptări tipice săpătorilor: cap plat, mustăți lungi, ochi mici şi urechi minuscule închise de porțiuni de piele.

Thomomys bottae

Areal: Din V SUA până în N Mexicului

Lungimea: 11,5 – 30 cm

Coada: 4 – 9,5 cm

Greutatea: 45 – 55 g


Veveriţa solară din Gambia

Firele de păr dispuse în straturi de galben, brun şi cenușiu îi dau veveriței solare o înfățișare maronie-măslinie pestriță. Coada are 14 inele pe toată lungimea, iar ochii sunt încercuiți cu alb. E o specie tipică de sol şi arboricolă, cu o dietă care variază de la semințe la ouă de păsări.

Printre comportamentele distinctive se numără „plaja” pe crengile însorite, după cum o sugerează şi numele, şi căptușirea cuibului în fiecare noapte cu frunze proaspăt culese.

Heliosciurus gambianus

Areal: Africa

Lungimea: 15,5 – 21 cm

Coada: 15,5 – 31 cm

Greutatea: 250 – 350 g


Veveriţa uriaşă indiană

Coada stufoasă, imensă a veveriței uriașe indiene este de obicei mai lungă decât capul şi corpul împreună. Părțile superioare sunt închise la culoare, capul şi membrele, maro-roșcate, iar părțile inferioare, albicioase.

Această veveriță, alertă şi grijulie, face salturi imense de 6 m printre crengi, în căutare de fructe, nuci, scoarță, insecte şi ouă. Poziția sa caracteristică de hrănire nu este verticală, ci înclinată în față sau în jos, cu picioarele dinapoi cocoțate mai sus şi ținând coada ca pe o contragreutate.

Construiește cuibul tipic pentru veverițe pentru odihnă şi pentru creșterea puilor.

Ratufa indica

Areal: S Asiei

Lungimea: 35 – 40 cm

Coada: 35 – 60 cm

Greutatea: 1,5 – 2 kg