Babuinul măsliniu

Unul dintre cei mai mari şi des întâlniți babuini din Africa de Vest şi Nord-Est, masculul poate fi de două ori mai greu decât femela. Ambele sexe au un guler des, cenușiu, în jurul obrajilor. Dimensiunea medie a cetelor este de 20-50 de membri, ocazional numărul lor depășind 100. Se hrănesc cu fructe, frunze, insecte, șopârle şi uneori pradă mai mare, precum puii de gazelă.

Tinerii babuini măslinii sunt tolerați câtă vreme au blana închisă la culoare a puilor. Când năpârlesc şi trec la coloritul de adulți, femelele le iau locul la baza ierarhiei cetei. Masculii sunt alungați şi trebuie să se lupte pentru a intra în altă ceată.

Papio anubis

Areal: Din V până ȋn E Africii

Lungimea: 60 – 86 cm

Coada: 41 – 58 cm

Greutatea: 22 – 37 kg


Mangabey cu guler alb

Cete de până la 90 de mangabey cu guler alb umblă ziua în căutare de fructe şi semințe în arealul lor, de obicei de-a lungul unui râu. În principal terestră, această specie are blana de culoarea funinginii, fața cenușie-rozalie și fose (adâncituri) sub obraji. Maxilarele și dinții săi puternici sparg cu ușurință nuri, ținute cu mâna.

Cetele sunt mixte – masculi, femele şi pui. Masculii impun o ierarhie, totuși subordonații se împerechează şi ei – uneori mai adesea decât „seniorii”.

Cercocebus torquatus

Areal: V Africii

Lungimea: 50 – 60 cm

Coada: 60 – 75 cm

Greutatea: 10 kg


Maimuţa lui De Brazza

Una dintre cele mai terestre din cele 20 de specii de Cercopithecus, maimuța lui De Brazza este singura din clasa sa cu legături de tip pereche mascul-femelă. Larg răspândită și totuși aproape inobservabilă în arealul său extins, își marchează teritoriul, dar mai curând evită intrușii în loc să-i înfrunte.

Are buza superioară şi blana din bărbie de un alburiu-albăstrui, și o dungă îngustă, albă pe coapse. Comunică prin strigăte profunde, răsunătoare şi se hrănește mai ales cu semințe și fructe.

Cercopithecus neglectus

Areal: Din C până în E Africii

Lungimea: 50 – 59 cm

Coada: 59 – 78 cm

Greutatea: 7 – 8 kg


Maimuța-husar

Aceasta este una dintre cele mai rapide maimuțe atunci când aleargă. Are corpul lung şi zvelt, membre, mâini şi picioare lungi şi degete scurte. Mustața şi barba albe contrastează cu fața mai închisă la culoare; spatele roșu contrastează cu membrele şi partea inferioară albe.

Trăiește în cete de până la 10 membri, iar unicul mascul stă la periferie, drept momeală, pentru a atrage animalele de pradă în timp ce femelele şi puii se ascund.

Erythrocebus patas

Areal: Din V până ȋn E Africii

Lungimea: 60 – 88 cm

Coada: 43 – 72 cm

Greutatea: 10 – 13 kg


Mandrilul

Nasul roșu-aprins cu ieșituri albastre osoase, proeminente pe ambele părți e caracteristica inconfundabilă a mandrilului mascul. Culoarea facială a femelei este mult mai atenuată. Aceasta are doar o treime din dimensiunea masculului, care, cu înălțimea sa de 60 cm la greabăn, este cea mai mare dintre maimuțe.

Mandrilii trăiesc în grupuri în pădurea tropicală africană deasă, petrecându-și mare parte a zilei la sol, căutând fructe şi semințe, precum şi ouă şi viețuitoare mici. La lăsarea nopții, se cațără în copaci pentru a fi în siguranță. Cetele se deplasează într-un areal de până la 50 km pătrați; îşi marchează teritoriul cu mirosuri şi-l apără împotriva rivalilor.

Mare parte a lucrurilor cunoscute despre această specie provine din studii ale animalelor captive: în sălbăticie, vânat pentru carnea sa şi cu habitatul distrus de defrișări, mandrilul devine din ce în ce mai rar.

Cu fața sa colorată spectaculos – nas roșu-aprins cu ieșituri albastre şi barbă galbenă – mandrilul își afirmă cu îndrăzneală identitatea în fața celorlalte animale din pădure, împreună cu crupa sa albastră-violacee, aceste culori anunță, de asemenea, sexul masculului şi arată femelelor virilitatea acestuia. Masculul este mult mai mare decât femela şi are o față mai colorată. Unii mandrili pot trăi în haremuri, cu un mascul matur la 20 de femele.

Mandrilii trăiesc de obicei în grupuri mixte de aproximativ 20 de membri, care se reunesc pentru a forma cete de până la 250 de indivizi. În cadrul grupului există o ierarhie strictă: un mascul dominant conduce fiecare grup, împerechindu-se cu femelele fertile şi fiind tată al aproape tuturor puilor. Masculii care nu se împerechează alcătuiesc rangurile inferioare.

Mandril femelă cu pui

Mandrilul dă naștere unui singur pui cam o dată la 16 luni. La început mama își poartă sugarul pe pântece, dar, când acesta devine mai greu, va străbate pădurea în spatele mamei.

Mandrillus sphinx

Areal: V Africii Centrale

Lungimea: 63 – 81 cm

Coada: 7 – 9 cm

Greutatea: 11 – 37 kg


Tamarinul-leu auriu

Acest tamarin are o greutate dublă față de media pentru grupul marmosetelor şi tamarinilor. Fața este de un cenușiu-închis, iar mâinile, degetele de la membrele anterioare şi de la cele posterioare şi ghearele sunt lungi şi subțiri, pentru a putea căuta larve în scoarță şi în fisuri.

Totuși, patru cincimi din alimentație sunt fructe, suplimentate de clei şi nectar. Ziua umblă după hrană, iar noaptea doarme în vegetația încâlcită sau, mai adesea, într-o scorbură. Există o singură pereche reproducătoare în ceata de 4-11 membri. În cadrul sistemului de „întrajutorare” pentru creșterea puilor – de obicei câte 2 pentru fiecare grup – activitatea sexuală a „ajutoarelor” nu este suprimată, deși aceștia nu pot face pui până când nu alcătuiesc perechea dominantă.

Starea proastă a tamarinului-leu auriu a devenit un simbol al defrișărilor pădurii şi a făcut obiectul protejării încă din anii 1960. Acesta s-a reprodus bine în captivitate şi de la jumătatea anilor 1980 a fost reintrodus în Brazilia de sud-est. Deși peste 150 de tamarini crescuți în captivitate trăiesc acum în sălbăticie împreună cu puii lor, situația acestei specii este încă precară.

Leontopithecus rosalia

Areal: E Americii de Sud (bazinul râului Sao Joao)

Lungimea: 20 – 25 cm

Coada: 32 – 37 cm

Greutatea: 400 – 800 g

Grup de tamarin-leu aurit


Marmosetul lui Geoffroy

Acest marmoset preferă pădurea secundară, cea care s-a regenerat după exploatări forestiere sau alte tulburări, în locul zonelor cu pădure primară. Sapă găuri în scoarța copacilor cu incisivii săi lungi, își marchează „proprietatea” cu o substanță din glanda perineală, apoi se întoarce din când în când ca să adune cleiul scurs.

Asemenea altor marmosete, se hrănește şi cu fructe şi cu insecte. Există o singură pereche reproducătoare în fiecare ceată, dar ceilalți membri poartă şi apără şi ei puii.

Callithrix geoffroyi

Areal: E Americii de Sud

Lungimea: 20 cm

Coada: 29 cm

Greutatea: 350 g


Marmosetul pigmeu

Cea mai mică maimuță din lume, un marmoset pigmeu încolăcit încape în palma unui om. Cu toate acestea, are o viaţă lungă pentru un mamifer atât de mic, putând ajunge la vârsta de 12 ani.

Marmosetul pigmeu diferă de alte marmosete prin felul în care se hrănește cu clei de arbore: scobește 10 sau mai multe găuri în scoarţă în fiecare zi, le odorizează şi se întoarce la ele, precum şi la găurile mai vechi, pentru a râcâi lichidul lipicios care se scurge încet, cu incisivii săi inferiori lungi. Culege, de asemenea, nectar, fructe şi prinde mici vietăți precum larve şi păianjeni.

Marmosetul pigmeu urmează modelul reproducător al altor marmosete, cu câte o pereche care se împerechează în fiecare ceată de 5-10 membri. Alți membri ai trupei, de obicei puii mai mari, ajută la îngrijirea sugarilor, purtându-i în spate pe cei mai mici doi pui după ce masculul reproducător i-a purtat în primele câteva săptămâni.

Callithrix pygmaea

Areal: N-V Americii de Sud

Lungimea: 12 – 15 cm

Coada: 17 – 23 cm

Greutatea: 100 – 125 g


Marmosetul argintiu

Culoarea este principala caracteristică distinctivă printre cele 10-15 specii foarte asemănătoare, strâns înrudite de marmosete de la sud de Amazon. Această specie are blană cenușie-argintie deschisă la culoare pe spate, crem-gălbuie pe partea inferioară şi neagră pe coadă; fața are pielea şi urechile roz.

În fiecare mică ceată de marmosete argintii, numai un mascul şi o femelă se reproduc. Restul sunt frați, veri şi alte „ajutoare”, care asistă la îngrijirea şi apărarea sugarilor.

Callithrix argentata

Areal: N-V Americii de Sud

Lungimea: 20 – 23 cm

Coada: 30 – 34 cm

Greutatea: 325 – 350 g


Tamarinul vătuit

Blana albă, lungă, curgătoare de pe creștet definește acest tamarin, care poate fi găsit într-un areal extrem de restrâns din Columbia.

Asemenea multor marmosete şi tamarini, această specie are o alimentație variată şi un sistem de întrajutorare pentru creșterea puilor, în care masculii şi frații mai mari poartă în spate puii cei mai mici. Cu toate acestea, în fiecare ceată de 10-12 membri, se reproduce numai o pereche mascul-femelă; în 4 din 5 nașteri rezultă gemeni.

Tamarinul vătuit a fost folosit în cercetări medicale, şi în prezent există mai multe asemenea maimuțe în captivitate decât în sălbăticie.

Saguinus oedipus

Areal: N-V Americii de Sud

Lungimea: 20 – 25 cm

Coada: 33 – 40 cm

Greutatea: 400 – 450 g