Urangutanul de Borneo

Urangutanul este un animal arboricol, care se hrănește, doarme şi se înmulțește în coronamentul pădurii, numai masculii coborând ocazional pe sol. Își petrece mare parte a zilei căutând şi hrănindu-se cu fructe şi alte tipuri de hrană, iar noaptea își construiește o platformă de dormit împletind crengile. Femela naște într-un cuib din vârful copacilor, iar puiul se agață de mamă în timp ce aceasta se cațără în copaci. Cei doi rămân împreună până când puiul are în jur de 8 ani.

Urangutanii trăiesc în comunități răspândite pe o suprafață foarte mare – fapt probabil determinat de disponibilitatea hranei. Sunt în general solitari, dar se pot întâlni cu alții în căutarea fructelor din copaci, iar femelele tinere pot călători împreună timp de 2-3 zile. Toți sunt avertizați de prezența masculilor vecini prin urletele prelungi ale acestora.

Până de curând se considera că urangutanii alcătuiesc o singură specie – Pongo pygmaeus – . Cercetările genetice au dus la recunoașterea a două specii distincte: urangutanul de Borneo şi cel de Sumatra (Pongo abelii). Principala amenințare este pierderea habitatului, deoarece pădurile în care trăiau sunt distruse de exploatările forestiere şi de incendii. Se estimează că urangutanul de Borneo are în prezent 12-15 000 de exemplare, iar specia de Sumatra numai 3-3 500 de exemplare.

Deși urangutanul este protejat de lege, puii sunt totuși prinși şi vânduți ilegal ca animale de casa. Proiectele de reabilitare a urangutanilor salvați – adulți, precum şi pui – au mare succes, dar unora dintre animale le este greu să se readapteze la viața în habitatul lor natural – şi oricum, acesta este distrus cu repeziciune.

Fructele sunt hrana favorită a urangutanului, dar acesta se hrănește şi cu alte părţi ale plantelor, precum şi cu miere, animale mici – șopârle, termite, pui de păsări şi ouă.

Pongo pygmaeus

Areal: S-E Asiei (Borneo)

Lungimea: 1,1 – 1,4 m

Coada: Inexistentă

Greutatea: 40 – 80 kg

Urangutan de Borneo cu pui


Gorila estică

Considerată în trecut o subspecie a gorilei vestice, această specie include gorilele estice de câmpie (Gorilla beringei graueri) şi una sau mai multe subspecii de gorile de munte (precum Gorilla beringei beringei). Fiecare grup străbate un teritoriu de 400-800 ha, care, în afară de o zonă centrală, se poate suprapune cu cel al grupurilor vecine.

Hrana constă în principal din frunze, lăstari şi tulpini, în special de bambus; de asemenea, din fructe, rădăcini, scoarță moale de copac şi ciuperci. Ocazional, adună furnici şi le înghit repede, înainte ca acestea să muște. La apus, grupul se oprește pentru odihnă – masculii adulți la sol, femelele şi puii uneori în cuiburi din copaci. Fiecare femelă împarte cuibul cu puiul său.

Masculul dominant cu spinare argintie este tatăl tuturor sau aproape al tuturor puilor din grup. El atrage atenția femelelor receptive simulând hrănirea, prin țipete, bătându-se cu pumnii în piept, călcând în picioare plantele sau zvârlind din picioare. O femelă care s-a împerecheat nu va trece probabil la alt mascul decât dacă partenerul său inițial este ucis. Puiul rămâne cu mama sa până la următoarea fătare a acesteia, după aproximativ 4 ani.

Unele gorile estice atrag fonduri de la turiști şi primesc protecție, dar altele sunt în continuare expuse riscului de braconaj. Subspecia montană de gorilă estică are blana lungă, mițoasă, pentru a reține căldura corpului la altitudini de până la 4 000 m. Numai fața, mâinile şi picioarele (şi pieptul masculului) sunt golașe.

Gorilla beringei

Areal: C şi E Africii

Lungimea: 1,3 – 1,9 m

Coada: Inexistentă

Greutatea: 68 – 210 kg

Grup de gorile estice


Gorila vestică

Cele mai mari primate în viaţă, gorilele trăiesc în păduri şi sunt active ziua, hrănindu-se cu fructe, frunze, tulpini şi semințe, precum şi cu viețuitoare mici precum termitele. Noaptea, îndoaie rămurele şi crengi de copaci ca să alcătuiască un adăpost pentru odihnă. Trăind în grupuri mici, stabile, de 3-20 de membri, cu legături puternice între masculul cu spinare argintie (dominant) şi femelele cu pui, gorila vestică folosește o gamă largă de expresii faciale, gesturi corporale şi sunete pentru a comunica, inclusiv scâncete, mormăituri, murmure de mulțumire şi lătrături de alarmă.

Teritoriul său de 800-1 800 ha se poate suprapune cu cele ale grupurilor vecine, dar nu este apărat activ. Puiul unic este născut după o gestație de 8 luni şi jumătate. Se agață de pântecele mamei timp de 4-6 luni, apoi călărește pe umerii sau în spatele acesteia. Prima oară mestecă vegetație la 4 luni, şi este înțărcat la 3 ani.

Masculul adult de gorilă are aproape de două ori greutatea femelei şi are o creastă osoasă mai înaltă în creștet, caninii mai lungi şi o „șa” de blană argintie. Când sunt nervoase, gorilele pot „căsca”. Evită de obicei pericolul umblând fără a face prea mult zgomot în șir indian în adâncul pădurii – lucru denumit „goana în tăcere”. Când trece în apărare activă, masculul latră şi se holbează. Dacă amenințarea persistă, poate ataca.

Principalele amenințări la adresa gorilelor vestice sunt defrișarea habitatului lor forestier prin tăieri şi incendieri, vânarea ilegală pentru comerțul cu carne sălbatică şi braconajul pentru trofee. Aproape toate gorilele din grădinile zoologice şi parcuri aparțin acestei specii, dar se încearcă arareori reintroducerea în sălbăticie a indivizilor crescuți în captivitate, în parte din cauza vieții sociale complexe, cu legături strânse, a gorilelor. Protejarea habitatului rămâne prioritatea pe termen lung.

Gorilla gorilla

Areal: C Africii

Lungimea: 1,3 – 1,9 cm

Coada: Inexistentă

Greutatea: 68 – 200 kg

Femela de gorila cu pui


Cimpanzeul

Cimpanzeii trăiesc în comunități de 15-120 de membri. Alcătuirea subgrupurilor variază aproape permanent pentru activități precum îngrijirea corporală, hrănirea, deplasarea şi apărarea teritoriului. Această ultimă sarcină este îndeplinită de obicei de cete de masculi adulți, care pot ataca şi ucide cimpanzeii rătăciți din alte comunități. Mare parte a timpului se hrănesc – în principal cu fructe şi frunze, dar şi cu flori şi semințe.

Cete de vânătoare cooperează uneori pentru a ucide şi mânca prăzi animale precum maimuțe, păsări şi antilope miri. Legăturile sociale pot dura câțiva ani, dar nu există legături mascul-femelă de lungă durată în scopul reproducerii. Puiul unic (rareori gemeni), născut după o gestație de 8 luni, este hrănit, purtat şi îngrijit de mamă 3-4 ani. De asemenea, el învață tehnicile ei de hrănire. Cimpanzeii pot folosi unelte, dar le pot şi fabrica, de exemplu, rupând crenguțele de pe o ramură, pe care o folosesc pentru a scoate termite din cuib.

Cimpanzeul scoate mai mult de 30 de strigăte distincte, inclusiv țipătul gâfâit, care constă din țipete şi strigăte ce se aud de la 2 km. Este folosit în numeroase situații şi este cel mai des întâlnit sunet scos de adulți. Se consideră că identifică în cadrul comunității sale pe cel care îl emite, şi solicită informații de la alți membri.

Fiecare cimpanzeu adult construiește un adăpost nou, individual, în copaci, în fiecare noapte, pentru odihnă. (Rareori este renovat sau refolosit un adăpost vechi.) Cimpanzeul se apleacă şi împletește mai multe ramuri pentru a face o platformă fermă, cu frunze, de obicei la 3-10 m deasupra solului pădurii, departe de animalele de pradă de la sol. Puii dorm în general în adăposturile mamelor până când împlinesc vârsta de 5-6 ani.

Cele două specii de cimpanzei sunt cele mai apropiate rude în viață ale omului. Inteligența, gama de emoții şi aptitudinile de comunicare şi învățare i-au făcut foarte prețuiți de dresori, colecționari şi cercetători. Sunt, de asemenea, omorâți pentru comerțul cu carne.

Pan troglodytes

Areal: Din V până ȋn C Africii

Lungimea: 63 – 90 cm

Coada: Inexistentă

Greutatea: 30 – 60 kg

Pui de cimpanzeu agăţat de mama sa


Bonobo

Bonobo sau cimpanzeul pigmeu este doar puțin mai mic decât cimpanzeul Pan troglodyles, dar are un corp mai zvelt şi membre relativ lungi, mai subțiri. Se hrănește în principal la sol, mai ales cu fructe şi semințe, dar şi cu frunze, flori, ciuperci, ouă şi animale mici.

Această maimuță superioară poate trăi în grupuri de până la 80 de membri, dar de obicei este întâlnită în grupuri mai mici, căutând hrană şi ocupându-se de îngrijirea corporală. Relațiile sexuale sunt ceva obișnuit între masculi, femele şi pui în diferite combinații, şi pot fi folosite pentru a calma tensiunile sociale. Femelele sunt dominante și își părăsesc grupul familial când ajung la maturitate; masculii tind să rămână in sânul grupului.

Puiul de bonobo se naște după o gestaţie de 8 luni şi este alăptat de mamă până la 3 ani. Femela continuă să apere, să îngrijească corporal şi să împartă culcușul cu puiul său timp de încă un an sau doi. Intervalul dintre nașteri este în jur de 5 ani.

Pan paniscus

Areal: C Africii

Lungimea: 70 – 83 cm

Coada: Inexistentă

Greutatea: Până la 39 kg

Grup de bonobo


Gibonul argintiu

Sprâncenele, obrajii şi barba deschise la culoare se unesc cu blana predominant argintie a acestui gibon. Hrana constă din fructe, frunze şi uneori nectar şi larve. Ca majoritatea celorlalți giboni, grupul familial (femelă, mascul, pui) se folosește de strigăte pentru a-şi apăra teritoriul. Spre deosebire de gibonul lar, masculul şi femela nu „cântă în duet“.

Hylobates moloch

Areal: S-E Asiei

Lungimea: 45 – 64 cm

Coada: Inexistentă

Greutatea: 5,5 kg


Gibonul cu obraji albi

Considerați o subspecie a gibonului cu creastă până în 1989, puii, femelele şi masculii din această specie au un colorit asemănător, şi, de asemenea, „creasta” de blană mai lungă pe cap.

Cele două specii se diferențiază în primul rând după așezarea geografică: gibonul cu creastă trăiește la nord-est de fluviile Song Ma şi Song Bo din Vietnam, în timp ce gibonul cu obraji albi se găsește la sud-vest. Unicul pui este născut după o gestație de 6-7 luni şi depinde de mamă timp de 18 luni.

Hylobates leucogenys

Areal: S-E Asiei

Lungimea: 45 – 64 cm

Coada: Inexistentă

Greutatea: 4,5 – 9 kg


Gibonul cu creastă

Spre deosebire de alți giboni „cu capul plat”, gibonul cu creastă are o blană lungă pe creștetul capului. Puiul se naște cu o blană galbenă, care se înnegrește în timp; femelele își schimbă culoarea până când ajung maro sau cenușii. Se hrănește în primul rând cu muguri de frunze, lăstari şi fructe, rareori cu animale. Trăiește în grupuri, de obicei alcătuite dintr-o femelă și un mascul şi puii lor.

Hylobates concolor

Areal: S-E Asiei

Lungimea: 45 – 64 cm

Coada: Inexistentă

Greutatea: 4,5 – 9 kg


Siamangul

Cel mai mare gibon, cu o înălțime „în picioare” de 1,5 m, siamangul are şi cele mai puternice strigăte din întregul grup, şi cele mai unite familii. Femela (care este dominantă), masculul şi cei 1-2 pui se îndepărtează arareori la distanțe mai mari de 30 m unii de alții, rămânând de obicei la distanțe mai mici de 10 m.

În jur de trei cincimi din hrana lor constă din frunze şi o treime din fructe, cu câțiva muguri şi mici viețuitoare precum larvele. Familia ocupă un teritoriu de aproximativ 47 ha, dar apără numai 60 la sută din acesta în calitate de teritoriu al său, folosind în principal strigătele puternice.

Pielea de un cenușiu-închis, elastici, de pe gâtul siamangului se umflă, ajungând ia dimensiunile unui grepfrut, pentru a acționa ca o cutie de rezonanță şi a-i amplifica strigătele uimitor de puternice. Țipetele masculului au rolul de a descuraja alți masculi, în timp ce seria de sunete asemenea unor lătrături, mai lungi şi mai distinctive, ale femelei este asociată cu apărarea teritoriului.

Hylobates syndactylus

Areal: S-E Asiei

Lungimea: 90 cm

Coada: Inexistentă

Greutatea: 10 – 15 kg


Gibonul lar

Gibonul lar devine activ la scurt timp după răsăritul soarelui, când o femelă şi un mascul „susțin un duet“ pentru a-şi consolida legătura ca pereche. Ea începe cu o serie de țipete puternice, prelungi, în crescendo; masculul răspunde când acestea încep să scadă în intensitate, cu strigăte mai simple şi mai tremurătoare. Fiecare duet, repetat de numeroase ori, durează 1.5-20 de secunde, în funcție de regiune.

Gibonul își petrece mare parte a zilei în căutarea şi mâncarea hranei. Jumătate din alimentație constă din fructe, restul fiind compus din frunze, insecte şi flori. Câte 15 minute sunt petrecute zilnic cu îngrijirea corporală reciprocă între parteneri. Gibonul lar se deplasează arareori noaptea, odihnindu-se în crengile copacilor sau la bifurcația acestora. Numit şi gibon comun sau cu mâini albe, s-a crezut că alcătuiește perechi pe viaţă, dar studii recente au relevat monogamic cu schimbări ocazionale de parteneri, şi chiar cuplări nemonogame.

Fiecare pereche sau grup apără un teritoriu care include în jur de trei sferturi din arealul său total. Perioada de gestație durează 7-8 luni; unicul pui este alăptat timp de 18 luni, ajunge la dimensiuni de adult la 6 ani şi este pe deplin matur la 9 ani. Durata de viață în sălbăticie variază între 25 şi 30 de ani. Principalele amenințări sunt defrișările şi vânarea de către oameni.

Gibon lar cu pui

Metoda de deplasare a gibonului, cu balansul mâinilor şi atârnat în brațe, este numită brahiaţie. Economisește energie prin conservarea energiei cinetice, folosind corpul ca pe un pendul. Gibonul lar își dă drumul la o mână la înălțimea arcului său de balansare, deoarece ochii săi orientați în față fac posibilă o vedere stereoscopică, bună la evaluarea distanțelor, care îl ajută să determine următoarea prindere cu mâna, care poarte fi la o distanță de 3 m. Degetul mare, mic ca dimensiuni, este plasat la distanță mare de celelalte, aproape de încheietură, iar degetele acționează ca un cârlig.

Labele picioarelor gibonului lar şi ale altor giboni, asemenea palmelor, au tălpi golașe, pieloase, pentru o prindere eficientă. Degetul mare are capacitatea de a apuca, fiind opozabil, astfel încât gibonii se pot deplasa în poziție verticali printre crengi.

Hylobates lar

Areal: S-E Asiei

Lungimea: 42 – 59 cm

Coada: Inexistentă

Greutatea: 4,5 – 7,5 kg