Oposumul vărgat

Caracteristicile distinctive ale oposumului vărgat sunt dungile negre şi albe ca de sconcs şi o coadă stufoasă, neagră, cu vârf alb.

Ca şi sconcsul, poate emana un miros neplăcut, pătrunzător din glandele din zona genitală.

Noaptea, colindă singur prin crengile copacilor, căutând cari de lemn, furnici şi termite, cu gheara extrem de lungă de la cel de-al patrulea deget al membrelor anterioare. Se hrăneşte şi cu fructe, păsări şi mamifere mici.

Dactylopsila trivirgata

Areal: N-E Australiei, Noua Guinee

Lungimea: 24 – 28 cm

Coada: 31 – 39 cm

Greutatea: 250 – 525 g


Hemibelideus lemuroides

Asemănător unui lemurian la faţă şi la corp, are o coadă de culoarea mangalului, lungă şi cu vârful golaş.

Puternic prehensilă, coada este folosită pentru a se prinde de ramuri şi pentru cârmit în timpul salturilor în jur de 3 m, în „cădere liberă”, pe care le face acest oposum nocturn prin coronamentul pădurii tropicale.

Se hrăneşte în principal cu frunze, dar şi cu unele flori şi fructe. Viaţa socială este flexibilă, cu perechi mascul-femelă, mame cu puiul lor sau grupuri mai mari. Unicul pui părăsește marsupiul după 6-7 săptămâni.

Hemibelideus lemuroides

Areal: N-E Australiei

Lungimea: 31 – 40 cm

Coada: 32 – 37 cm

Greutatea: 800 – 1000 kg


Falangerul comun

Blana roșcată sau maro-cenușie a falangerului comun se întinde până la baza cozii conice, puternic prehensile; devine mai întunecată în prima jumătate a cozii, apoi albă.

Răspândit în numeroase habitate, inclusiv în parcuri şi grădini, acest animal care trăieşte în grupuri se hrăneşte în principal cu frunze, în special de eucalipt şi acacia.

În nordul arealului său, îşi face cuib în scorburi; în sud, are culcușuri ca de veveriță.

Pseudocheirus peregrinus

Areal: E Australiei, Tasmania

Lungimea: 30 – 35 cm

Coada: 30 – 35 cm

Greutatea: 700 – 1100 g


Veveriţa zburătoare

Membrana de planare îmblănită a veveriţei zburătoare se întinde de la fiecare al cincilea deget al membrelor din faţă până la piciorul din spate. Coada lungă, ca de veveriţă, stufoasă, cu blană moale, acţionează ca o cârmă în timpul paraşutării pe distanţe de 50 m dintr-un copac în altul sau când fuge de duşmani.

Trăieşte în grupuri mici formate dintr-un mascul adult, 1-3 femele şi puii acestora din sezonul respectiv. Cei 1-2 pui rămân în marsupiu până la maxim 3 luni şi sunt înţărcaţi la 4 luni.

Se hrăneşte cu insecte şi alte creaturi arboricole, precum şi cu sevă, clei de copac, polen şi seminţe.

Petaurus norfolcensi

Areal: E Australiei

Lungimea: 18 – 23 cm

Coada: 22 – 30 cm

Greutatea: 200 – 300 g


Oposumul lui Leadbeater

Redescoperit în 1961, după 52 de ani ȋn care fusese considerat dispărut, oposumul lui Leadbeater are spatele cenușiu, cu o dungă centrală întunecată de la cap la coadă, şi partea inferioară de un alb-murdar.

Rapid și neputând fi sesizat în copaci, se hrănește noaptea cu nevertebrate mici şi sevă, clei şi nectar.

Coloniile de până la 8 membri sunt alcătuite dintr-o pereche dominantă reproducătoare și puii lor, în principal masculi. Femelele apără teritoriul grupului.

Gymnobelideus leadbeateri

Areal: S-E Australiei (Platoul Central, Victoria)

Lungimea: 15 – 17 cm

Coada: 14,5 – 20 cm

Greutatea: 100 – 175 g


Vangalul

Cunoscută şi sub denumirea de cuşcuş comun nordic, această specie are un colorit ce variază ȋn întregul areal alcătuit din multe insule, de la aproape alb la negru. Cu toate acestea, în general are o dungă de-a lungul spinării, şi o parte din coadă este întotdeauna golașă şi albă.

Semănând cu combinație de leneș şi maimuță, are comportamente agile de cățărat în timp ce caută frunze, fructe şi alte materii vegetale.

Docil din fire, este un animal de casă des ȋntâlnit.

Phalanger orientalis

Areal: Noua Guinee, Insulele Solomon

Lungimea: 38 – 48 cm

Coada: 28 – 43 cm

Greutatea: 1,5 – 3,5 kg


Oposumul cu coada stufoasă

Familiar în numeroase habitate, inclusiv în parcuri şi grădini, oposumul cu coadă stufoasă are blana cenușie-argintie, scurtă şi cu nuanțe roșcate, ȋn partea de nord a arealului său, şi mai lungă şi de un cenușiu mai întunecat, ȋn sud.

Sare şi se cațără cu ușurință căutând frunze de eucalipt, acacia şi altele, precum şi flori, fructe şi ocazional ouă şi pui de păsări. Acest oposum gălăgios, cu gama sa de șuierături, ciripitori, mârâituri şi mormăituri, este singuratic cu excepția scurtului sezon de împerechere.

Trăieşte în vizuini sau în scorburi, în buşteni goi, în scobituri ȋn stâncă sau pe acoperişuri. De obicei fată un singur pui, care rămâne în marsupiu 5 luni.

Trichosurus vulpecula

Areal: Australia (inclusiv Tasmania)

Lungimea: 35 – 58 cm

Coada: 25 – 40 cm

Greutatea: 1,5 – 4,5 kg


Wombatul sudic cu nas păros

Mai îndesată şi cu membrele mai scurte decât wombatul comun, această specie are urechi mai lungi, blana lungă şi mătăsoasă împestrițată cu maro și cenușiu, și păr alb-cenușiu pe bot.

Este colonial, grupuri de 5-10 indivizi ocupând un sistem de vizuini de câteva sute de metri pătraţi. Acest wombat paște noaptea iarbă şi vegetație scundă.

Masculii adulți ȋi resping pe străinii din aceeași specie ȋn afară de cazul în care este vorba de femele receptive în perioada de împerechere.

Lasiorhinus latifrons

Areal: S Australiei

Lungimea: 77 – 95 cm

Coada: 19 – 32 kg

Greutatea: 19 – 32 kg


Wombatul comun

Wombatul comun (sau ursul marsupial) are nas golaş şi o formă remarcabil de asemănătoare cu cea a unui urs. Săpător prolific de vizuini, sistemul său de tuneluri are o singură intrare, dar multe ramificaţii subterane, cu o lungime totală de până la 200 m. Capul lat şi unghiular al wombatului, corpul compact şi membrele puternice cu labe late cu gheare mari ȋl fac un săpător desăvârșit.

Locurile preferate sunt pantele de deasupra pâraielor şi văilor, unde paște, ȋn principal noaptea, iarbă, rogoz, rădăcini şi tuberculi. Iarna poate paște sau face băi de soare ziua. Deși wombaţii sunt în general solitari, iar masculii adulți tind să-i alunge pe intruși din zona lor, par să-și viziteze uneori reciproc vizuinile.

Ursul marsupial face de obicei un singur pui, care rămâne în marsupiul mamei timp de 6-7 luni. El revine acolo ocazional în următoarele 3 luni pentru a suge sau a se adăposti. înțărcarea se produce la vârsta de 15 luni. După ce puiul părăsește marsupiul mamei, stă la început într-o cameră-cuib, căptușită cu iarbă și frunze uscate, din vizuină.

Ursul marsupial nu este periculos pentru oameni, dar găurile săpate de el pot fi adevărate capcane pentru cai, pot adăposti câini dingo, pot surpa malurile şi deteriora gardurile împotriva iepurilor.

Vombatus ursinus

Areal: E Australiei, Tasmania

Lungimea: 70 – 120 cm

Coada: 2 – 3 cm

Greutatea: 25 – 40 kg


Koala

Koala îşi trăiește aproape întreaga viaţă în arborii de eucalipt. Se hrănește cam 4 ore noaptea, mâncând aproximativ 500 g de frunze, şi în restul timpului moțăie, așezat la ramificația unei crengi. Ocazional, coboară ca să treacă de la un copac la altul sau să stimuleze digestia mâncând sol, coajă de copac şi pietriş.

Indivizii urlă unii la ceilalţi în timpul sezonului de împerechere, iar masculii dominanți se împerechează cu mai multe femele decât cei tineri. Copulația este scurtă şi adesea însoțită de mușcături şi zgârieturi. După o gestație de 35 de zile, se naște un singur pui, care se târăște în marsupiu, unde este alăptat timp de 6 luni. Apoi se cațără în spatele mamei. La început, hrana sa solidă include şi excrementele mamei, care conțin microbi utili ce ajută digestia și luptă împotriva bolilor. În pofida aparenței placide, koala nu ezită să muște şi să zgârie.

Fața unui koala este mare şi lată, asemenea celei de urs, cu un bot neted, negru; corpul este compact şi îndesat. Blana este moale, lungă şi cenușie până la maronie-cenușie pe mare parte a corpului, cu părțile inferioare ușor mai deschise la culoare, şi împestrițată pe fund. Membrele scurte, puternice au gheare ascuţite (cu excepţia primului deget de la membrele posterioare) şi pernițe granulate, pentru apucarea scoarței şi a crengilor. Degetele 1 şi 2 de la membrele anterioare sunt opozabile celorlalte 3, permițând apucarea în clește a ramurilor subțiri.

Koala adulți au puțini dușmani naturali în afara păsărilor de pradă mari. Cu toate acestea, câinii domestici atacă koala când aceștia se află la sol, așa că uneori au nevoie de prim-ajutor din partea unui veterinar. Bolile provocate de bacteria Chlamydia, care pot fi tratate cu antibiotice, au redus numărul de koala în unele zone. Defrișările în scopuri agricole, forestiere sau de construcții reprezintă de asemenea o amenințare considerabilă.

Phascolarctos cinereus

Areal: E Australiei

Lungimea: 65 – 82 cm

Coada: 1 – 2 cm

Greutatea: 4 – 15 kg

Koala cu pui