Oposumul de miere

Printre cei mai mici oposumi, această specie minusculă, agilă, nocturnă are bot lung, ascuțit, cu mustăți mari şi dese şi coadă lungă, prehensilă.

Trăiește ȋn grupuri mici, şi degetele au vârfuri moi, ca niște pernițe, cu gheare mici, ascuțite, cu care se apucă atât de scoarţă, cât şi de frunzele lucioase.

Limba de 2,5 cm, cu peri la vârf, aduna polen şi nectar („miere”) din flori, care sunt apoi răzuite cu dinții mult reduși (numai caninii de sus şi incisivii de jos).

Tarsipes rostratus

Areal: S-V Australiei

Lungimea: 6,5 – 9 cm

Coada: 7 – 10,5 cm

Greutatea: 7 – 16 g


Wallabi bicolor

Spre deosebire de alţi wallabi, această specie se deplasează cu capul aplecat şi ţinând coada ȋntinsă ȋn spate. Are blană neagră-maronie, aspră, şi faţa, botul, membrele şi coada mult mai închise la culoare.

Denumit şi wallabi puturos sau negru, se hrănește noaptea cu o mare varietate de plante, inclusiv specii toxice precum cucuta.

Wallabia bicolor

Areal: E Australiei

Lungimea: 66 – 85 cm

Coada: 65 – 86 cm

Greutatea: 10,5 – 20,5 kg


Wallaroo

Denumit şi cangurul euro sau al dealurilor, wallaroo trăieşte în diverse habitate, dar de obicei în şi în jurul aflorimentelor stâncoase, costişelor şi mormanelor de bolovani.Se adăposteşte acolo în timpul zilei, supraviețuind astfel caniculei şi uscăciunii, iar târziu după-amiaza iese afară pentru a căuta ierburi, rogoz şi altă hrană cu frunze.

Wallaroo seamănă cu alţi canguri maronii, dar poate adopta o poziţie specifică, cu umerii aduşi spre spate, coatele apropiate şi ȋncheieturile ridicate.

Macropus robustus

Areal: Australia

Lungimea: 0,8 – 1,4 m

Coada: 60 – 90 cm

Greutatea: 15 – 47 kg


Macropus parma

Semnele distinctive ale acestui cangur sunt o dungă neagră în centrul blănii maronii-roşcate sau maronii-cenuşii de pe spate, de la gât până la jumătatea spatelui, şi o dungă albă în lateral pe bot şi pe falci.

Solitar, timid şi bine camuflat în vegetaţia decisă, timp de un secol a fost considerat dispărut pe continentul australian, dar a fost redescoperit ȋn 1967. Se hrăneşte noaptea cu o mare varietate de plante.

Macropus parma

Areal: E Australiei

Lungimea: 45 – 53 cm

Coada: 41 – 54 cm

Greutatea: 3,5 – 6 kg


Cangurul cenuşiu apusean

Unul dintre cei mai numeroşi şi mai mari canguri, cangurul cenușiu apusean are blana deasă, aspră, care variază de la maro-cenușiu pal la maroniu-ciocolatiu, cu pieptul şi burta mai deschise la culoare.

Face salturi lungi, ca un iepure, atunci când se mișcă încet, folosindu-și toate cele patru membre, cu coada ca o proptea, dar sare pe picioarele din spate la viteză mare. Masculii sunt până la de două ori mai mari decât femelele şi pot străbate 10 m dintr-un salt. Această specie paşte mai ales noaptea, în principal ierburi, dar mănâncă şi frunze de arbuști şi copaci scunzi.

Trăiește în grupuri stabile de până la 15 membri. Masculul dominant este de obicei singurul care se împerechează. Perioada de incubație este de 30-31 de zile. Puiul rămâne prins de mamelon ȋn marsupiu timp de 130-150 de zile. În jurul vârstei de 250 de zile începe să părăsească marsupiul pe perioade scurte, dar se întoarce repede dacă apare vreun pericol.

Masculii de cangur se bat pentru femele ȋn timpul sezonului de împerechere şi pentru hrană sau pentru locurile de odihnă dacă acestea sunt limitate. Adversarii se prind cu braţele şi încearcă să se răstoarne unul pe celălalt Pot, de asemenea, să se sprijine pe cozi şi să lovească cu picioarele din spate. În majoritatea înfruntărilor rănile grave sunt rare.

Macropus fuliginosus

Areal: S Australiei

Lungimea: 0,9 – 1,4 m

Coada: 75 – 100 cm

Greutatea: 15 – 54 kg

Grup de canguri


Cangurul de copac al lui Doria

Există în jur de 10 specii de cangur de copac, care trăiesc mai ales în Noua Guinee şi în nord-estul Australiei. Au picioare scurte, late, robuste şi gheare lungi, pentru căţăratul pe crengi, folosindu-și coada lungă ca să-şi mențină echilibrul. Spre deosebire de alţi canguri, cangurul de copac își poate mișca fiecare membru din spate independent.

Își petrece aproape tot timpul în copaci, mişcându-se relativ încet, dar cu mare precizie, deși poate merge şi sări repede la sol. Cangurul de copac al lui Doria este unul dintre cele mai mari, şi, asemenea majorității speciilor din genul său, este în general solitar şi nocturn, hrănindu-se cu diverse frunze, muguri, flori şi fructe.

Are urechi negre, un model spiralat ȋn blană la mijlocul spatelui, şi coadă maro-deschis sau crem. După o perioadă de gestație de aproximativ 30 de zile, singurul pui se prinde de mamelonul mamei din marsupiu şi suge până la maximum 10 luni. Ca şi alţi canguri de copac, cangurul lui Doria este dependent de habitatul pădurii şi este, prin urmare, ameninţat de exploatarea forestieră şi alte forme de defrişări, precum şi de vânătoare, pentru carnea sa.

Dendrolagus dorianus

Areal: Noua Guinee

Lungimea: 51 – 78 cm

Coada: 44 – 66 cm

Greutatea: 6,5 – 14,5 kg

Cangurul de copac al lui Doria


Cangurul pitic de stâncă

Asemănătoare cu wallabi cu coada stufoasă ca formă şi obiceiuri, această specie – numită şi nabarlek – are blană scurtă, mătăsoasă, maro-roșcată, cu o dungă întunecată pe umăr şi cu vârful cozii stufos.

Paște singur noaptea iarbă şi rogoz, dar principala sa hrană in sezonul uscat este nardoo (o ferigă tare). Ca să poată mânca această hrană dură, molarii acestui wallabi se deplasează încet în maxilar pe măsură ce se tocesc, şi apoi sunt înlocuiţi de un alt set – un proces de înlocuire repetată unic printre marsupiale.

Petrogale concinna

Areal: N Australiei

Lungimea: 29 – 35 cm

Coada: 22 – 31 cm

Greutatea: 1 – 1,5 kg


Wallabi cu coada stufoasă

Wallabi cu coada stufoasă este specializat în sărituri şi cățărări pe bolovani, pante, terase şi aflorimente. Poate face salturi de 4 m, iar tălpile membrelor posterioare sunt lățite, cu pernițe, şi întărite pentru o aderenţă excelentă.

Ziua, se odihneşte într-o crevasă răcoroasă în stâncă sau într-o grotă, făcând ocazional băi de soare. Noaptea, se hrănește cu ierburi, ferigi, frunze de arbuști şi fructe.

Coloniile pot avea peste 50 de membri.

Petrogale penicillata

Areal: S-E Australiei

Lungimea: 50 – 60 cm

Coada: 50 – 70 cm

Greutatea: 5 – 11 kg


Pademelon cu picioarele roşii

Acest pademelon cu cap subțire, corp robust şi coadă groasă (un tip de wallabi mic) e cenușiu-maroniu în pădurile tropicale şi cafeniu mai deschis în zonele împădurite deschise.

Activi ziua şi noaptea, sunt de obicei solitari, dar se pot hrăni in grupuri în jurul unui copac cu fructe. Hrana include şi frunze, şi semințe.

Tylogale stigmatica

Areal: N şi E Australiei, Noua Guinee

Lungimea: 38 – 58 cm

Coada: 30 – 47 cm

Greutatea: 2,5 – 7 kg


Cangurul cu coadă scurtă

Rar întâlnit pe continentul australian, supraviețuiește pe două insule de lângă coasta de sud-vest, mai ales datorită faptului că animalele de pradă introduse, precum vulpile, sunt absente.

Acest mic wallabi frecventează pădurile dese, zonele împădurite deschise, tufișurile joase şi marginile mlaștinilor sau malurile râurilor. După ce se odihnește ziua în vegetația deasă, se hrănește noaptea cu frunze, ierburi şi fructe. Mici grupuri familiale se asociază ȋn grupuri mai mari, menținând un teritoriu de grup. Gestația durează 27 de zile; singurul pui părăsește marsupiul după 6 luni.

Acest marsupial are corp dolofan, urechi scurte şi rotunjite şi coadă netedă. Blana deasă e maronie, pătată cu roșu pe față şi pe gât.

Cangurii cu coadă scurtă circulă liber în refugiul lor, Insula Rottnest, şi sunt o atracție turistică populară. Vizitatorii hrănesc acești canguri pitici plini de farmec, dar alimentele moderne dăunează sistemului lor digestiv sensibil.

Setonix brachyurus

Areal: S-V Australiei (Insulele Rottnest şi Bald)

Lungimea: 40 – 54 cm

Coada: 25 – 35 cm

Greutatea: 2,5 – 5 kg