Liliacul pestriţ

Coloritul distinct al aripilor şi feței aproape negre, al părților inferioare cu blană crem-deschis şi perii de pe spate cu vârful alb îi dau liliacului pestriț diversele sale nume comune, inclusiv pe acela de liliac brumat. Cuibărește ziua în mici crăpături din costișe sau clădiri.

Târziu toamna, masculii zboară la înălțime pe lângă pereți stâncoși abrupți şi clădiri înalte, strigătele lor de curtare a femelelor semănând cu uruitul strident al unui polizor de metale.

Vespertilio murinus

Areal: Din Europa până ȋn V, C si E Asiei

Lungimea: 5 – 6,5 cm

Coada: 3,5 – 4,5 cm

Greutatea: 10 – 25 g


Liliacul palid

Acest liliac de dimensiuni medii, cu rât ca de porc, tolerează habitate uscate, de la prerie la deșertul cu tufișuri şi chiar căldura puternică din Death Valley, California. Îşi detectează victimele după sunetele emise, hrănindu-se cu gândaci, greieri, păianjeni, miriapode, scorpioni, șopârle şi șoareci mici. Scoate strigăte stridente după care se dirijează, în timp ce se adună mai mulți laolaltă, zburând în grupuri pentru a-şi localiza cuibul în aflorimente stâncoase, copaci sau poduri de case.

Antrozous pallidus

Areal: Din V Americii de Nord până ȋn Mexic, Cuba

Lungimea: 5,5 – 8 cm

Coada: 3,5 – 5,5 cm

Greutatea: 14 – 30 g


Liliacul urecheat

Cele patru specii de Plecotus se disting printre celelalte specii de lilieci din Europa prin fața compactă şi urechile relativ mari. Blana este de obicei cenușie-maronie, fața mai întunecată.

Vânează insecte, inclusiv molii şi gândaci, ducându-și prada într-un loc mai înalt pentru a o mânca. Celelalte obiceiuri ale sale sunt tipice unui liliac mic, insectivor, cu hibernare în grote, mine şi pivnițe.

Plecotus auritus

Areal: Europa, C Asiei

Lungimea: 4 – 5 cm

Coada: 4 – 5 cm

Greutatea: 7 – 14 g


Liliacul cu urechi lungi al lui Hemprich

Cunoscuta şi ca liliacul de deşert cu urechi lungi, aceasta este una din puținele specii de liliac care se simt bine în habitate uscate, sterpe. Pe vreme aspră, intră probabil într-o inactivitate asemănătoare cu hibernarea.

Urechile spectaculoase au o lungime de 4 cm şi sunt adesea ținute aproape orizontal în zbor, de exemplu, când se năpustește asupra insectelor şi păianjenilor aflați la sol. Acest liliac cuibărește ziua ȋn grupuri de minimum 20, într-o fisură, grotă sau clădire.

Otonycteris hemprichi

Areal: Din N Africii până ȋn V Asiei

Lungimea: 6 – 7 cm

Coada: 4,7 – 4,9 cm

Greutatea: 20 – 30 g


Liliacul mexican cu urechi-pâlnie

Cele 5 specii de lilieci tropicali americani cu urechi-pâlnie sunt minuscule şi delicate, cu urechi rotunjite, blană moale, lânoasă şi coadă lipită de picioare prin membranele de zbor.

Liliacul mexican cu urechi-pâlnie are un zbor rapid, agil, aproape ca de fluture. Se hrănește cu mici insecte zburătoare şi cuibărește ziua în grote.

Natalus stramineus

Areal: Din V SUA până ȋn S Americii de Sud

Lungimea: 4 – 4,5 cm

Coada: 4,7 – 5,2 cm

Greutatea: 3 – 5 g


Liliacul-buldog roşu

Medii ca dimensiuni, liliecii buldog sunt, de asemenea, denumiți lilieci catifelați cu coada liberă, datorită blănii lor scurte, moi. Această specie cuibărește adesea în clădiri şi se hrănește cu insecte atrase de luminile de pe stradă.

Este mai activ în zori şi în amurg decât majoritatea liliecilor, şi cuibărește în toiul nopții, precum şi ziua. Cantități uriașe de insecte sunt stocate în buzunarele fălcilor sale, fiind mestecate şi înghițite numai la întoarcerea în adăpost.

Molossus ater

Areal: Din Mexic până în C Americii de Sud, Trinidad

Lungimea: 7 – 10 cm

Coada: 4 – 5 cm

Greutatea: 30 – 40 g


Falsul liliac-vampir

Denumit şi falsul vampir al lui Linnaeus sau vampirul-spectru, anvergura aripilor de 1 m îl face cel mai mare liliac din cele două Americi.

După cum o sugerează şi numele, nu se hrănește cu sânge, ci este un prădător puternic aproape de vârful lanțului trofic, şi așadar expus unui risc deosebit din cauza pierderii habitatului.

Vânează alți lilieci, mici rozătoare – șoareci şi șobolani -, şi păsări – pitulici, granguri şi papagali mici. Ziua cuibărește în scorburi în grupuri de până la 5 indivizi.

Vampyrum spectrum

Areal: Din Mexic până în N Americii de Sud, Trinidad

Lungimea: 13,5 – 15 cm

Coada: Inexistentă

Greutatea: 150 – 200 g


Uroderma bilobatum

Circa 15 specii de lilieci din grupul celor cu potcoavă cuibăresc în „corturi” – adăposturi cu formă de umbrele, cilindri, conuri sau retorte, făcute prin mușcarea frunzelor de palmieri sau bananieri, astfel încât să atârne sau să se plieze deasupra lor.

Fiecare cort protejează 2-50 sau mai mulți lilieci de soare, ploaie şi animale de pradă, şi rezistă până la 3 luni. Se hrănește cu diverse frunze şi fructe, mestecându-le până le transformă într-o pastă şi sugând zeama. E maroniu-cenușiu cu dungi albe pe față şi pe spate.

Uroderma bilobatum

Areal: Din Mexic până în C Americii de Sud, Trinidad

Lungimea: 6 – 6,5 cm

Coada: 4 – 4,5 cm

Greutatea: 13 – 20 g


Liliacul de seară

Cea mai răspândită dintre cele 6 specii de lilieci de seară, acest liliac zboară puternic şi la înălțimi mari înainte de a plonja abrupt ca să prindă insecte zburătoare mari ca greierii şi cărăbușii.

Ziua, cuibărește, de obicei singur, în orice scobitură – de exemplu, într-un copac, într-o clădire sau printre pietre. Liliacul de seară migrează 2 000 km sau mai mult între locurile de iarnă şi cele de vară. Primăvara, femela poate face 3 pui, spre deosebire de unicul pui al majorității liliecilor mici.

Nyctalus noctula

Areal: Din Europa până în V, E şi S Asiei

Lungimea: 7 – 8 cm

Coada: 5 – 5,5 cm

Greutatea: 15 – 50 g


Liliacul cu discuri pe aripi al lui Spix

Liliacul cu discuri pe aripi sau cu picioare-ventuză are o structură rotunjită, ca o ventuză, aproape de fiecare gheară a degetului mare din mijlocul marginii frontale a aripilor, şi una mai mică pe talpa fiecărui picior.

Acestea se prind de suprafețele netede, lucioase ale frunzelor, astfel încât liliacul se poate adăposti în frunze parțial strânse – cuibărind cu capul în sus, lucru aproape nemaiîntâlnit la ceilalți lilieci. Alternativ, se odihnește în grupuri mici de până la 10.

Liliacul lui Spix este cel mai mic din cele trei specii cu discuri pe aripi din America, şi se hrănește cu creaturi mici, multe nezburătoare, precum păianjenii săritori. Este zvelt şi delicat, cu spatele maro-închis sau maro-roșcat şi cu părțile inferioare maronii-alburii sau galbene.

Thyroptera tricolor

Areal: Din Mexic până în America Centrală, America de Sud, Trinidad

Lungimea: 4 cm

Coada: 2,5 – 3,5 cm

Greutatea: 3 – 5 g