delfinul-steag-alb

Delfinul cu steag alb

Unul dintre cei mai puţin cunoscuţi delfini este denumit şi baiji. Este întâlnit în cursul mediu şi inferior al fluviului Changjiang (Yangtse) şi in lacurile şi căile de apă afluente.

Ca alţi delfini de fluviu, are ciocul lung, subţire şi gâtul flexibil, ca să poată scormoni in mâl după peşti şi alte prăzi. Are 30-35 de perechi de dinţi atât in maxilarul superior, cât şi in cel inferior. Ochii săi minusculi nu sunt pe deplin dezvoltaţi, astfel încât navighează probabil după pipăit şi ecolocaţie.

Timid şi misterios, trăieşte in mici grupuri de 2-6 indivizi. Este confruntat cu numeroase pericole: reducerea prăzii sale din cauza pescuitului excesiv, blocarea căilor de migraţie prin baraje, ciocnirile cu nave, poluarea cu chimicale şi gunoaie, şi zgomotele motoarelor, care ii bruiază sistemul de ecolocaţie.

De asemenea, a fost vânat ilegal pentru carne şi pentru organe, folosite pentru leacuri tradiţionale.

Lipoles vexillifer

Areal: E Asiei (Chang Jiang)

Lungimea: 2,2-2,m

Greutatea: 125-160kg

delfinul-steag-alb-1

Delfin cu steag alb la suprafaţa apei


delfinul-de-gange

Delfinul de Gange

Cunoscută şi sub denumirile locale de susu şi bhulan, această specie care trăieşte exclusiv în râuri are înotătoare pectorale deosebit de late şi un cioc lung, îngust, dotat cu 26-39 de perechi de dinţi sus, şi 26-35 de perechi de dinţi ascuţiţi jos.

Dinţii din faţă ies în afara vârfului ciocului, ca să formeze o capcană de prins peşti, crustacee şi prăzi asemănătoare pe fund sau aproape de acesta. Gâtul flexibil permite capului să se îndoaie in unghiuri drepte în timp ce delfinul scormoneşte în mâl sau „scanează” zona prin ecolocaţie, cu impulsuri sonore.

Delfinul de Gange trăieşte în grupuri mici, de obicei de 4-6 membri, dar ocazional sunt până la 30. Cu toate acestea, viaţa sa socială şi obiceiurile de reproducere sunt în mare măsură necunoscute.

Există 2 subspecii: Plalanista gangetica minor din fluviul Ind şi afluenţii săi şi Platanista gangetica gangetica din reţeaua de fluvii Gange-Brahmaputra. Ambele sunt extrem de rare şi confruntate cu numeroase pericole din partea oamenilor.

Platanista gangetica

Areal: S Asiei (Ind şi reţeaua de fluvii Gange-Brahmaputra)

Lungimea: 2.1-2.5m

Greutatea: 85 kg

delfinul-de-gange-1

Dentiţia impresionantă a delfinului de Gange


balene-cu-dinti

Despre balenele cu dinţi

Un grup mult mai divers decât cel al balenelor cu fanoane, balenele cu dinţi constituie aproape 90 la sută dintre toate cetaceele. Grupul este alcătuit din delfini (printre care şi balena ucigaşă), delfinii de râu, marsuini, balenele albe, caşaloţi şi balenele cu cioc. Majoritatea sunt de talie medie – deşi caşalotul creşte până la 18 m – şi toate au dinţi în loc de fanoane. Pe frunte au o umflătură plină cu lichid, denumită calotă, în faţa căreia se află de obicei un cioc. Majoritatea speciilor sunt întâlnite în întreaga lume, în apele adânci şi în cele de coastă, mai puţin adânci, deşi câteva trăiesc în ape dulci. Unele balene cu dinţi migrează, dar numai caşalotul străbate distanţe mari.

Anatomie

Balenele cu dinţi au dinţi simpli, conici, ascuţiţi, care nu suni împărţiţi în incisivi, canini, premolari şi molari (ca la majoritatea celorlalte animale). Fiecare dinte are o singură rădăcină şi este fie drept, fie uşor curbat. Un set de dinţi rezistă întreaga viaţă a balenei. Numărul de dinţi variază de la peste 40 de perechi în fiecare maxilar la unii delfini, până la o singură pereche (in maxilarul inferior) la balenele cu cioc.

Spre deosebire de balenele cu fanoane, balenele cu dinţi au o singură răsuflătoare, ceea ce înseamnă că au craniul asimetric. Unica răsunătoare se alia de obicei în creştetul capului (cu excepţia caşalotului, la care răsunătoarea este în partea din faţă a craniului). O altă caracteristică a balenelor cu mulţi dinţi este capul aerodinamic şi ciocul lung, îngust la multe specii.

Marsuinul este delfinul ce poate fi găsit şi în Marea Neagră

Hrănire

În timp ce balenele cu fanoane îşi prind prada în masă, balenele cu dinţi îşi prind victimele separat. Dinţii uniformi, conici ai membrilor acestui grup sunt perfecţi pentru prinderea peştilor alunecoşi, care alcătuiesc hrana majorităţii speciilor. Cu toate acestea, caşaloţii mănâncă în principal calmari (dar şi alte prăzi, precum caracatiţe), iar balenele cu cioc au o dietă mixtă din peşte şi calmari. Balenele ucigaşe mănâncă alte balene (pe care le atacă în haite), peşti şi foci, pe care le prind uneori de pe uscat, folosind valurile pentru a se urca pe plajă. De asemenea, răstoarnă bucăţi de gheaţă plutitoare pentru a-şi arunca prada în apă.

Speciile care se hrănesc cu peşti (inclusiv balenele ucigaşe) au de obicei mulţi dinţi pentru a putea ţine prada care se zbate, în timp ce acelea care se hrănesc cu calmari sau caracatiţe au dinţi mai putini.

Caşaloţii au dinţi funcţionali numai în mandibulă (care este foarte îngustă), iar prada este ţinută ferm între aceşti dinţi şi palatul întărit al maxilarului superior. Toate balenele cu dinţi folosesc ecolocaţia pentru a le ajuta la găsirea prăzii (şi la evitarea obiectelor din cale).

Comportament social

Majoritatea balenelor cu dinţi trăiesc în turme, care variază ca mărime de la mai puţin de 10 până la peste 1 000 de indivizi (după cum s-a observat la unele specii de delfini). Modul exact de organizare a acestor asociaţii este puţin înţeles, deşi se crede că se formează subgrupuri care îndeplinesc sarcini independente, precum hrănirea. Aceasta sugerează prezenţa unor structuri sociale complexe. Unele specii, în special balenele ucigaşe, par să practice vânătoarea în cooperare, prin care prada este „mânată” până când este prinsă sau înconjurată. Când înoată în formaţie, delfinii sar adesea din apă, ceea ce poate constitui pur şi simplu un comportament jucăuş, sau poate funcţiona ca un tip de comunicare.

fata-in-fata-unui-casalot

Scafandră în faţa unui caşalot


Balena cu cocoaşă

Balena cu cocoașă este albastră-închis deasupra, cu pete albe sau mai deschise la culoare dedesubt. Variațiile de colorit, în special pe partea inferioară a cozii, pot fi folosite pentru a identifica indivizii, la fel ca şi marginile cu protuberanțe ale înotătoarelor laterale, mai lungi decât înotătoarele oricărui alt animal.

Este grațioasă şi atletică, putând sări complet afară din apă. Migrează din apele de vară reci, cu hrană abundentă, din apropierea polilor, spre apele puțin adânci, mai calde, de coastă, de la latitudini mai mici, pentru reproducerea din timpul iernii.

Femelele gestante petrec cel mai mult timp în zonele de hrănire. Această balenă are multe şi diverse metode de a aduna hrana, iar grupurile mici cooperează ca să sufle „cortine” sau „cilindri” de bule de aer sub apă, pentru a mâna peștii. O balenă extrem de „vorbăreață”, emite numeroase sunete, probabil în parte pentru coordonare în timpul hrănirii.

În zonele de naștere a puilor, iarna, masculii solitari scot o serie de sunete de o diversitate uimitoare. Cântecul masculului de balenă cu cocoașă se dezvoltă de la an la an. Durând până la 30 de minute, poate atrage femele, alunga şi avertiza masculi sau poate fi o formă de sonar cu care detectează alte balene.

Balena cu cocoașă generează suficientă forță ascendentă cu coada pentru a ridica aproape întreaga sa greutate de peste 20 de tone. Apoi se răsucește în aer şi cade pe spate cu un pleoscăit formidabil. Nu este limpede de ce fac balenele „salturi”, astfel fiind denumită această mișcare de ieșire din apă. Este posibil să aibă rolul de a crea unde sonore masive sau de a alina iritația produsă de paraziții de pe piele.

Balena cu cocoașă are corpul bondoc şi o perniță de grăsime la bază înotătoarei dorsale, care este variabilă ca formă, de la aproape plată la înaltă şi triunghiulară. Anvergura jumătăților cozii este de aproximativ o treime din lungimea capului şi a corpului.

Megaptera novaeangliae

Areal: Întreaga lume (cu ex. Mediteranei, Balticei, M. Roşii şi Golfului Arabiei)

Lungimea: 13 – 14 m

Greutatea: 25 – 30 tone

Salt spectaculos făcut de o balenă cu cocoaşă


Balena minke

Cea mai mică dintre balenele cu înotătoare, balena minke are fanoane mici, de 30 cm lungime, cu 230-360 de fanoane pe fiecare latură a maxilarului superior. Nu are un mod de deplasare universal valabil şi este întâlnită în diverse ape, inclusiv în largul oceanului şi în apropierea podurilor de gheață, coastelor, fiordurilor şi estuarelor.

Se hrănește de una singură, înghițind mase compacte de krill sau pești. Puiul de 3 m lungime este născut la jumătatea iernii şi înțărcat după aproape 4 luni. Recent, o balenă minke mai mică a fost recunoscută ca specie separată – balena minke de Antarctica (Balaenoptera bonaerensis).

Balena minke are forma unui delfin, cu botul ascuțit, capul subțire şi ascuțit şi o creastă de pe bot până la perechea de răsuflători amplasate pe frunte, mult în spate. Înotătoare agilă, rapidă, este capabilă să sară peste talazuri imense ale oceanului şi ocazional execută câte o ieșire spectaculoasă la suprafață. Are pete cenușii, „fumurii“ acolo unde spatele negru se întâlnește cu pântecele alb. Banda alba de pe înotătoare se poate prelungi pe piept.

Balaenoptera acutorostrata

Areal: În întreaga lume (cu excepția estului Mediteranei)

Lungimea: 8 – 10 m

Greutatea: 8 – 13 tone


Balena sei

Balena sei frecventează ape mai temperate (8-25°C) decât rudele ei mai răspândite, balena albastră și balena nordică cu înotătoare. Balena sei este mai zveltă, cu capul lung, subțire, ascuțit şi cu linia maxilarelor ușor curbată în jos. Suprafețele sale superioare sunt cenușii-închis, cu o trecere relativ bruscă la albul sau cenușiul-deschis de dedesubt. Are 320-340 de fanoane apropiate, cu franjuri delicate, pe fiecare latură a maxilarului superior.

Acestea îi permit balenei sei să se hrănească cu o diversitate de plancton, de la copepode (crustacee asemănătoare puricilor de apă) cu diametrul mai mic de 1 cm, la pești în bancuri şi calmari de 30 cm lungime. Balenele sei se găsesc de obicei în grupuri de 2-5 indivizi. Se scufundă rareori la adâncimi mai mari de 300 m, stând sub apă până la 20 de minute. Majoritatea balenelor sei nasc câte un singur pui, dar ocazional apar şi gemeni.

Balaenoptera borealis

Areal: Întreaga lume (cu ex. Mediteranei, Balticei, M. Roşii şi Golfului Arabiei)

Lungimea: 14 – 16 m

Greutatea: 20 – 25 tone


Balena pitică a lui Bryde

Una din cele două specii asemănătoare cu acest nume (pronunțat „balena lui Broodah”), balena pitică a lui Bryde trăiește mai ales pe lângă coastă, în Oceanul Indian şi în Pacificul de Vest. Balena mai mare a lui Bryde, care trăiește mai în larg (Balaenoplera brydei), se găsește în Atlantic și în Oceanul Indian, și în unele părți ale Pacificului de Nord, Est și Sud.

Pe lângă diferența de dimensiuni dintre ele, ambele specii au un colorit cenușiu-albăstrui mai deschis pe partea inferioară, 40-70 de șanțuri ale gâtului, fanoane cu ţepi aspri şi o înotătoare dorsală mică amplasată la două treimi din lungimea corpului robust. Se scufundă până la 20 de minute pentru a se hrăni mai ales cu pești în bancuri şi cu krill.

De obicei trăiesc singure sau în turme mici, răzlețe, dar se pot strânge cu zecile când prada este din abundență. Ambele specii de balene ale lui Bryde sunt înotătoare rapide, schimbând frecvent viteza şi direcția. Ies brusc la suprafață, arătându-și mai întâi capul, arcuindu-se a expunându-și spatele, dar nu și jumătățile cozii, în timp ce se scufundă.

Femela atinge maturitatea sexuală la 8-11 ani și naște un singur pui după o gestație de 12 luni.

Balaenoptera edeni

Areal: În apele tropicale şi temperate calde din întreaga lume

Lungimea: 9 – 12 m

Greutatea: 16 – 25 tone


Balena albastră

Cel mai mare animal de pe planeta, balena albastră poate consuma mai mult de 6 tone de Euphausiidae (mici crustacee), care îi alcătuiesc aproape exclusiv alimentația. Se aruncă într-un banc de pradă, iar gâtul i se umflă de patru ori peste dimensiunile normale, închide gura, dă afară apa și înghite miile de bucăți de hrană reținute de fanoane. Hrănirea are loc predominant vara, în şi în apropierea bogatelor ape polare.

Se consideră că balena albastră migrează spre latitudini mai sudice, mai calde iarna, când femelele dau naștere puilor. Puiul are 7 m lungime, 2,5 tone şi este alăptat 6-8 luni. Balenele albastre sunt de obicei solitare sau în perechi mamă-pui, deși se pot aduna în grupuri răzlețe pentru a se hrăni. Scot mormăituri, țipete şi gemete, care, la volume de peste 180 de decibeli, sunt cele mai puternice sunete scoase de vreo vietate.

Balena albastră are un contur suplu, în special iarna, deși se îngrașă vara. Minuscula înotătoare dorsală este amplasată mult înapoi, aproape de coadă. Coloritul său este predominant cenușiu-albăstrui deschis. Când iese la suprafață, balena dă drumul unui jet de aproximativ 9 m înălțime, alcătuit din aer cald, umed din plămâni, mucus şi apă de ocean.

Când face o scufundare la adâncime, balena „stă în cap“, expunându-și jumătățile deosebit de mari ale cozii, apoi coboară brusc la o adâncime maximă de 200 m. Înotătoarele laterale lungi şi înguste nu joacă nici un rol în propulsare, împingerea fiind realizată de puternicii mușchi ai spatelui, care plesnesc în sus şi în jos apa cu partea din spate a corpului şi cu coada.

Balaenoptera musculus

Areal: Întreaga lume (cu ex. Mediteranei, Balticei, M. Roşii şi Golfului Arabiei)

Lungimea: 20 – 30 m

Greutatea: 100 – 160 tone

Coada unei balene albastre înainte de scufundare.


Balena cu înotătoare

Balena nordică cu înotătoare este a doua balenă din lume ca dimensiuni şi una din cele mai rapide. Pe lângă unele murmure şi țipete, scoate şi un geamăt profund, deosebit de tare, care se aude de la sute de kilometri. Ca alte balene mari, balena nordică cu înotătoare pornește în lungi migrații de la latitudini mari vara, unde se hrănește cu pește şi krill, către regiunile tropicale, pentru iarnă și reproducere.

Perioada de gestație este de 11 luni, puiul nou-născut are lungimea de 6,4 m şi este înțărcat după 9-10 luni. Aceasta înseamnă că fiecare femelă are un pui odată la doi ani, așa că populațiilor reduse le trebuie decenii pentru a-şi reveni.

Spatele, aripioarele laterale şi coada balenei nordice cu înotătoare sunt cenușii. Înotătoarea dorsală, amplasată la două treimi din lungimea corpului, are marginea dinapoi concavă.

Balenele nordice cu înotătoare se hrănesc în viteză, făcând mișcări bruște în față, cu krill şi pești precum capelini sau heringi. Balenele îşi sincronizează atacurile şi înghit cantități uriașe de apă, închid gura şi elimină apa ca să rețină peștii pe fanoane. Balena înoată pe partea dreaptă şi poate de aceea partea stângă a gurii este neagră, iar partea dreaptă este albă. Această asimetrie de colorit este foarte neobișnuită la mamifere.

Balaenoptera physalus

Areal: Întreaga lume (cu ex. E Mediteranei, M. Baltice, M. Roşii şi Golfului Arabiei)

Lungimea: 19 – 22 m

Greutatea: 45 – 75 tone


Balena de Groenlanda

Balena de Groenlanda are capul masiv, care reprezintă cam o treime din greutatea totală. Rămâne tot timpul anului aproape de ghețurile polare, îndurând săptămâni întregi de întuneric când își folosește ecolocația pentru a naviga între şi pe sub sloiurile de gheață plutitoare.

Se hrănește la suprafață cu gura ușor întredeschisă. Scufundările de 5-15 minute îi permit, de asemenea, să se hrănească în ape medii sau chiar să scormonească la fund. Nou-născutul are 4-4,5 m lungime şi este alăptat 5-6 luni.

Balena de Groenlanda are cele mai lungi fanoane dintre toate balenele. Fanoanele negre-maronii sau negre-albăstrii ajung la o lungime de 4,6 m, şi sunt în număr de câte 240-340 pe fiecare latură a maxilarului superior puternic curbat sau „încovoiat“. Această balenă nu are caneluri la gât şi nici înotătoare dorsală, ceea ce-i dă suprafeței corpului un aspect remarcabil de neted.

Balaena mysticetus

Areal: Apele arctice şi subarctice

Lungimea: 14 – 18 m

Greutatea: 50 – 60 tone