Zibelina (samurul)

Puține mustelide au suferit mai mult de pe urma vânătorii pentru blană decât zibelina, care este acum protejată în unele regiuni. Are blana neagră-brună, cu o pată vagă cafenie, mai deschisă la culoare, pe gât, iar capul este lat, cu urechi rotunjite.

Prin comparație cu alte specii, are picioarele mai lungi, coada mai stufoasă şi ghearele ascuțite parțial retractile. Rapidă şi agilă la sol, se cațără cu abilitate. Are alimentația tipică jderilor – animale mici şi fructe – și preia o vizuină veche, pe care o transformă în cuib; are și diverse vizuini temporare.

Martes zibellina

Areal: N şi E Asiei

Lungimea: 32 – 46 cm

Coada: 14 – 18 cm

Greutatea: 0,9 – 2 kg


Jderul de pădure

Asemănător unei feline în mișcări, această mustelidă cu gheare ascuțite se cațără cu agilitate şi îşi face cuibul într-o scorbură sau într-un vechi cuib de veveriță. Are corpul lung, zvelt, iar blana este castanie până la maronie-închis, cu o „bavetă“ crem până la portocalie pe gât.

Coada stufoasă este folosită la echilibru printre crengi. Deși extrem de agil în copaci şi capabil de salturi mari, jderul de pădure își vânează aproape toată prada la sol, hrănindu-se cu rozătoare mici, păsări, insecte şi fructe.

Martes martes

Areal: Din Europa până în V şi N Asiei

Lungimea: 40 – 55 cm

Coada: 20 – 28 cm

Greutatea: 0,9 – 2 kg


Jderul cu gât galben

Asemănător cu jderul de pădure prin agilitatea la cățărat şi salturile lungi, jderul cu gât galben este mai mare şi are blana lungă, deasă şi coada stufoasă. Culoarea sa variază de la galben-portocaliu închis la maro, cu o pată galbenă sau albă pe gât. Se hrănește cu rozătoare mici, păsări, insecte şt fructe, la sol şi în copaci. Perechile sau grupurile familiale pot prinde pui de căprioară.

Martes flavigula

Areal: S, S-E şi E Asiei

Lungimea: 47 – 70 cm

Coada: 35 – 45 cm

Greutatea: 1 – 5 kg


Jderul mare

Jderul mare vânează pradă de la sol, de la șoareci la porci spinoși, şi, de asemenea, se hrănește cu carcase. Își face vizuinile în stânci, rădăcini, tufișuri şi buturugi, sau în copaci, unde preferă să-şi crească puii. Vânat pentru blana lungă, deasă. Populația jderilor mari s-a redresat în unele zone, dar printre noile amenințări se află exploatările forestiere.

Martes pennanti

Areal: Din Canada până în N SUA

Lungimea: 47 – 75 cm

Coada: 30 – 42 cm

Greutatea: 2 – 5 kg


Pietrarul

Acest jder s-a adaptat la așezările omenești și vânează în jurul fermelor şi al altor clădiri animale mici. De asemenea, scormonește în gunoaie şi se hrănește cu fructe. Are corp relativ scurt (pentru un jder), picioare lungi şi cap lat, în formă de pană. Blana sa este maro, cu un gât cu „papion” mai deschis la culoare.

De obicei solitar, își face vizuina într-o fisură în stâncă, într-o scorbură sau într-o veche vizuină de rozătoare. Teritoriul de până la 80 ha este marcat cu excremente. În apropierea orașelor, poate cuibări într-un acaret şi poate fi mai puțin teritorial, căutând hrana împreună cu alți semeni. Ca în cazul multor mustelide, există o perioadă de implantare întârziată după împerechere (230-275 de zile), urmată de gestația de 30 de zile. Sunt născuți în medie 3-4 pui.

Martes foina

Areal: Europa

Lungimea: 42 – 48 cm

Coada: 26 cm

Greutatea: 1,5 – 2,5 kg


Nurca americană

Acest animal de pradă oportunist îşi folosește labele parțial palmate pentru a vâna pe uscat şi în apă o varietate de animale mici, inclusiv șobolani, iepuri de vizuină, păsări, broaște, pești şi raci. Deoarece văzul său nu este bine adaptat pentru vederea sub apă, prada este localizată la suprafață şi apoi urmărită.

În vizuina sa de cuibărit dintre rădăcini de copac sau pietre, femela alăptează 3-6 pui timp de 5-6 săptămâni. în habitatul său natural, nurcile americane au fost prinse în trecut cu miile; pe la 1900 a fost dusă în America de Sud, Europa şi Rusia ca să fie crescută pentru blană. Exemplarele care au scăpat au pus bazele populațiilor sălbatice şi sunt privite ca niște amenințări la adresa vieții sălbatice locale – nu numai la adresa prăzii, ci şi a animalelor de pradă rivale.

Nurcile americane sunt teritoriale, teritoriile tipice având dimensiunea de 1-3 km de la o margine la cealaltă pentru femelă şi 2-5 km pentru mascul. Fiecare își marchează teritoriul cu urină, excremente şi mirosuri din glandele anale. Din februarie până în aprilie, masculii încearcă să se împerecheze cu femelele din teritoriile învecinate. Majoritatea sunt brune până aproape de negru, dar aproximativ un exemplar din 10 este cenușiu-albăstriu.

Mustela vison

Areal: America de Nord, S Americii de Sud, N şi V Europei, N şi E Asiei

Lungimea: 30 – 54 cm

Coada: 14 – 21 cm

Greutatea: 0,7 – 2 kg


Dihorul cu labe negre

Extrem de rară, parțial din cauza exterminării prăzii sale aproape exclusive constituite de câinii de prerie, această specie a fost considerată dispărută în sălbăticie. Creșterea în captivitate şi eliberarea în natură au restabilit un grup mic în Wyoming, SUA. Își vânează prada în vizuini şi își face un cuib acolo, femela fătând 3-6 pui.

Mustela nigripes

Areal: Reintrodus în SUA

Lungimea: 38 – 41 cm

Coada: 11 – 13 cm

Greutatea: 900 – 1000 g


Dihorul european

Considerat strămoșul dihorului domestic, dihorul european are peri lungi galbeni-închis până la negri cu blana de dedesubt crem sau galbenă vizibilă între ei, şi cu o „mască” pe față. Este un bun alergător, cățărător şi înotător.

Dacă este amenințat, eliberează secreții ale glandelor anale cu un miros înțepător. Ca în cazul multor mustelide asemănătoare, vecinii masculi apără teritorii separate, după cum fac şi femelele, dar teritoriile masculilor se suprapun de obicei cu cele ale femelelor.

Mustela putorious

Areal: Europa

Lungimea: 35 – 51 cm

Coada: 12 – 19 cm

Greutatea: 0,7 – 1,5 kg


Nurca europeană

Nurca europeană este asemănătoare ca obiceiuri şi înfățișare cu nurca americană, deși puțin mai mică. Vânează prăzi mici precum păsări, mamifere, broaște, pești şi raci, la sol şi în apă. Blana este maro-închis până aproape de negru, cu o margine îngustă albă la buze. Această nurcă în pericol este crescută în captivitate pentru a fi eliberată în natură.

Mustela lutreola

Areal: Europa

Lungimea: 30 – 40 cm

Coada: 12 – 19 cm

Greutatea: 500 – 800 g


Nevăstuică

Una dintre cele mai mici şi răspândite mustelide, această nevăstuică are capul mic, aplatizat, abia puțin mai lat decât gâtul, permiţându-i să intre în vizuinile șoarecilor. Se hrănește cu șoareci de câmp, alte rozătoare mici şi păsări. Este activă ziua şi noaptea şi trebuie să consume o treime din greutatea sa corporală în fiecare zi pentru a supraviețui.

Dimensiunile totale variază mult în întreg arealul său uriaș şi între sexe, masculul fiind cu un sfert mai lung şi de până la două ori mai greu decât femela. O hermelină mică se distinge de o nevăstuică mare prin coada cu vârf negru a primei. Ca şi hermelinele, nevăstuicile din ținuturile nordice devin albe iarna, pentru camuflaj în zăpadă.

De asemenea, la fel ca hermelinele, această specie trăiește singură, făcând câteva cuiburi căptușite cu iarbă şi blană sau pene de la prăzile vânate, într-o fisură, lângă rădăcinile unui copac sau într-o scorbură abandonată. După o gestație de 34-37 de zile, femela fată 1-7 pui (în medie 5). Aceasta îi îngrijește 9-12 săptămâni.

Mustela nivalis

Areal: America de Nord, din Europa până în N, C şi E Asiei

Lungimea: 16,5 – 24 cm

Coada: 3 – 9 cm

Greutatea: 35 – 250 g