Cât de des îi pot face baie câinelui meu?

Pielea animalelor cu blană are anumite particularități de care va trebui să ținem cont atunci când vrem să le spălăm.

Trebuie să luăm în calcul faptul că animalele au chimia pielii diferită de cea a oamenilor, de aceea se recomandă utilizarea produselor de uz veterinar şi este interzisă utilizarea produselor destinate oamenilor, pentru a nu se strica echilibrul pielii şi astfel să crească riscul apariției afecțiunilor dermatologice.

Piața produselor de uz veterinar a crescut foarte mult și puteți găsi foarte ușor acum șampoane şi balsamuri speciale, în funcție de blana cățelului dumneavoastră. Există şi produse de spălare uscată care reduc grăsimea şi murdăria de pe blană.

Animalele nu au glande sudoripare, deci nu transpiră. Au doar glande sebacee, care secretă un sebum ce ajută la menținerea sănătății pielii şi blănii. Prin spălări frecvente se îndepărtează sebumul, blana devine mată iar pielea este astfel expusă apariției problemelor cum ar fi:

  • infecții cutanate
  • iritații
  • eczeme
  • uscarea excesivă

Frecvența spălării câinilor este influențată de mai mulți factori printre care rasa şi lungimea părului acestora (cățeii cu părul mai lung necesită băi mai dese deoarece blana lor lungă se murdărește mai repede). Unii căței au nevoie de o baie pe lună, în timp ce alții pot avea nevoie de o baie o dată la 6 luni. În cazul unor tratamente cu șampoane medicinale, băile pot fi necesare de câteva ori pe săptămână.

Cei mai mulți stăpâni spală câinele pentru că miroase, nu pentru că acesta ar avea nevoie. În general, se recomandă spălarea câinelui de 3-4 ori pe an, însă există situații când frecvența acestora poate crește. Dacă patrupedul se murdărește foarte tare, atunci este recomandat să fie spălat, în caz contrar pot apărea afecțiuni ale pielii.

Dacă în urma băilor observați că pielea este uscată, atunci este bine să îi faceți baie mai rar. Înainte de baie trebuie să îi protejați cățelului urechile, astfel evitați intrarea apei, factor favorizant pentru apariția infecțiilor. Toaleta urechilor se face separat, cu ajutorul bețișoarelor de urechi şi al soluțiilor speciale de curățare.

Pentru întreținerea blănii se recomandă periatul, care este necesar cel puțin o dată pe săptămână. Periatul reduce cantitatea de mizerie din blana animalului şi astfel se reduc șansele de apariție a unor infecții cutanate cauzate de astuparea porilor şi prezența bacteriilor şi a fungilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *