Bufniţe

Adesea auzite, dar rareori văzute, bufniţele sunt vânători care operează în principal noaptea. Amintesc de prădătorii care acţionează ziua, şoimi şi ulii, având gheare ascuţite şi cioc încovoiat pentru a prinde şi ucide prada, dar, în plus, bufniţele au mai multe caracteristici care le ajută să vâneze în întuneric.

Au ochii foarte mari pentru a capta toată lumina disponibilă şi privirea binoculară, care le ajută să aprecieze distanţa. Au un auz excepţional de bine dezvoltat, iar penajul moale le permite să zboare fără zgomot. Cele două familii de bufniţe – bufniţa obişnuită şi cea de hambar – se găsesc în întreaga lume, de la pădurile dense până în tundră.

Anatomie

Cu capul lor rotund şi mare, poziţia aproape verticală şi coada scurtă, bulhiţele sunt uşor de recunoscut. Degetul exterior este reversibil, ceea ce îi permite să se mişte înspre faţă şi spate, mărindu-i abilitatea de a se agăţa pe crengi şi de a înhăţa prada. Bufniţele au vederea excelentă, atât noaptea cât şi ziua.

Au, de asemenea, un auz excepţional, prinzând cu uşurinţă cel mai slab foşnet făcut de un mic mamifer, chiar şi sub zăpadă. Unele specii pot vâna în întuneric total, deschiderile asimetrice ale urechilor permiţându-le o percepţie tridimensională a sunetului. Toate bufniţele au penajul moale şi dens, cu franjuri pufoase la capătul aripilor, care atenuează sunetul produs de turbulenţele aerului.

Hrănire

Bufniţele se hrănesc cu o mare varietate de animale vii, dimensiunile acestora depinzând de specia de bufniţă care le vânează. Majoritatea se hrănesc cu insecte, păsări sau mamifere mici, dar bufniţele mari prind şi mănâncă în mod obişnuit bufniţe mai mici. Bufniţele care trăiesc în copaci tind să plonjeze asupra prăzii din poziţie staţionară, dar cele care trăiesc în locuri deschise trebuie să vâneze din aer, în zbor lent, la joasă înălţime.

Reproducere

Bufniţele nu-şi construiesc propriul cuib. Se bazează în schimb pe eforturile depusejui anii precedenţi de alte păsări sau, pur şi simplu, aleg o cavitate potrivită în pământ, în copaci, în crăpăturile din roci sau în clădiri. Ouăle, aproape sferice, sunt depuse în cuib sau direct pe pământ.

Majoritatea bufniţelor depun 2-7 ouă care ecluzează de regulă la un interval de două zile, ducând la mari discrepanţe în ce priveşte creşterea puilor din cuib. Dacă este puţină hrană, puii care au eclozat primii au prioritate, ceilalţi riscând moartea prin înfometare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *