Albatroși și furtunari

Albatroșii şi speciile lor înrudite sunt păsări oceanice care trăiesc în întreaga lume. Se întâlnesc de obicei departe de uscat, zburând jos deasupra valurilor sau scufundându-se în apă pentru a se hrăni cu pește, plancton sau diverse alte animale marine. Pe lângă albatroșii foarte mari, această grupă include şi furtunari mai mici, petrelii tăuni şi furtunarii, precum şi minusculii petreli de furtună şi petrelii scufundători. Toți membrii grupei au nări tubulare pe partea de sus a ciocului – o caracteristică unică în rândul păsărilor.

Anatomie

Albatroșii şi speciile înrudite au gât, coadă şi picioare scurte. Cele 3 degete anterioare sunt împreunate printr-o membrană palmară. Majoritatea speciilor au aripi foarte lungi; albatrosul, cu o anvergură a aripilor de 3,5 m, are cea mai mare anvergură a aripilor întâlnită la vreo pasăre.

O altă trăsătură notabilă a păsărilor din această grupă este mirosul excepțional de ascuțit, pe care îl folosesc pentru a detecta hrana şi a localiza zonele cuiburilor pe întuneric. Se crede că fiecare pasăre poate emana propriul miros specific.

Păsările din această grupă au cioc cu vârf încovoiat şi tăișuri ascuțite pentru a face față prăzii alunecoase. Albatroșii se deosebesc de alte specii prin faptul că au nările poziționate pe fiecare latură a părții de sus a ciocului şi nu sunt unite într-una singură în vârf.

Zborul

Aceste păsări din largul oceanelor sunt adaptate la un zbor continuu, călătorind adesea pe distanțe mari şi trecând cu bine prin furtuni puternice. Metoda lor de zbor variază în funcție de mărimea păsării şi anvergura aripilor. Speciile mai mari, inclusiv albatroșii, în general mai mult planează, folosindu-se de curenții ascendenți ai vântului deasupra valurilor pentru a căpăta forță ascensională pe perioade lungi de timp fără a cheltui prea multă energie (o practică numită elan dinamic). Micii şi ușorii petreli de furtună zboară printr-o combinație de bătăi de aripă şi planare.

Reproducere

Toate păsările din această grupă se înmulțesc pe uscat, îndeosebi pe insule sau faleze inaccesibile. Ele se întorc în fiecare an la locurile de reproducere cunoscute, unde formează colonii mari de până la un milion de perechi. Femela depune întotdeauna un singur ou, adesea într-o vizuină săpată în solul moale sau în crăpăturile stâncilor. După o lungă incubație, părinții își hrănesc puii cu uleiul din stomac, extrem de hrănitor, dar urât mirositor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *